Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Ana Maria Bărbosu, în elita gimnasticii mondiale!

Ana Maria Bărbosu, gimnasta de la Focșani, a concurat, vineri seara, în finală la individual compus la Campionatul Mondial de la la Antwerp unde s-a clasat pe locul 23. Despre evoluția Anei la competiția gimnasticii mondiale, FR Gimnastică a postat pe pagina sa de facebook următorul text:

”În urmă cu 3 luni a vrut să renunțe la gimnastică, acum este în elita mondială individuală, cu biletul pentru Jocurile Olimpice din 2024 în buzunar!
Ana Maria Bărbosu a avut un aport esențial la calificarea echipei României la Paris, iar punctajul obținut atunci, 52.932, i-a permis să fie prezentă în finala celor mai bune 24 de sportive.
La 17 ani, ea a concurat alături de cele mai valoroase și experimentate gimnaste ale lumii în fața a peste 15000 de spectatori prezenți în Palatul Sporturilor din Antwerp.
Presiunea finalei mondiale cu un an înainte de Jocurile Olimpice și-a pus amprenta și doar 5 dintre cele 24 de gimaste nu au ratat. A ratat și Ana care a început bine la bârnă (13.533), dar a greșit la sol (11.600) și la paralele (11.666), și s-a clasat pe locul 23. Aur pentru Simone Biles (SUA), argint – Rebeca Andrade (Brazilia), bronz Shiles Jones (SUA).
“Gimnastica este sportul care te pregătește cel mai bine pentru viață: pentru că după fiecare cădere înveți cum să te ridici și mai ales cum să continui să crești”, a sintetizat într-un interviu Nadia!

Ana va crește până la Paris! Va fi mai puternică cu fiecare experiență!
Felicitări Ana, drumul spre Paris abia a început!
Felicitări și de acasă, de la Monitorul de Vrancea și cititorii săi, campioana noastră!

Foto, Emilia Nicolae

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?