Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Adjud. Ședință extraordinară convocată noaptea

Consiliul Local Adjud a avut parte de o ședință extraordinară mai inedită. Deși era convocată o ședință ordinară pentru data de joi, 28 septembrie, aleșii locali au fost convocați miercuri seară, în regim de urgență, la o ședință care avut loc la ora 22.30. De această ședință a depins ca Adjudul să nu piardă o finanțare de 6 milioane de euro necesară amenajării unei piste pentru bicicliști pe raza municipiului. Primarul Florin Nechifor a explicat de ce s-a ajuns în situația de convoca o ședință de consiliu local „la o oră la care majoritatea se retrag în liniște la casele lor“. „În calitate de primar doresc să adresez cele mai sincere mulțumiri funcționarilor și consilierilor locali pentru faptul că au fost dispuși să participe miercuri, 27 septembrie, la ora 22:30, la o ședință extraordinară a Consiliului Local! Această echipă motivată în care am onoarea de a fi parte, face acest efort la o oră la care majoritatea se retrag în liniște la casele lor pentru ca Adjudul să nu piardă o finanțare de 6 milioane de euro necesară amenajării unei piste pentru bicicliști pe raza UAT Adjud! Consilierii locali au fost convocați la această oră pentru că Studiul de fezabilitate a fost primit de la proiectant la ora 21:30. După încheierea ședinței, colegii funcționari publici din cadrul Primăriei au definitivat proiectul de hotărâre pe care l-au supus avizării consilierilor locali din comisiile de specialitate. La ora 22:30, consilierii locali s-au întrunit în plenul ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Adjud și au votat Hotărârea Consiliului Local necesară depunerii cererii de finanțare. Acum, funcționarii publici responsabili de proiect sunt la birou și vor depune toată documentația în cadrul unei sesiuni de solicitări de finanțare ce se va închide la miezul nopții! Să continuăm să lucrăm împreună pentru a face din orașul nostru un loc și mai bun pentru toți locuitorii săi!“, a scris primarul municipiului Adjud, Florin Nechifor, pe pagina sa de facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?