Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Proteste ale avocaților vrânceni, începând din octombrie

Pe 4 octombrie, avocații vrânceni vor demara o acțiune de protest, acțiune care a fost anunțată de ceva vreme. Momentan, nu s-a stabilit încă forma pe care o va îmbrăca protestul, cert fiind însă că se dorește tragerea unui semnal de alarmă în privința „disfuncționalităților frecvente pe care le întâmpină avocații în desfășurarea activităților judiciare în plan local”. Citatul provine dintr-un comunicat însușit de avocații din cadrul a 42 de barouri din țară, inclusiv Baroul Vrancea, în care se explică faptul că este vorba despre o „campanie de conștientizare a rolului și importanței avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești”: „O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există!”.

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a hotărât organizarea unei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților și implicit ale justițiabililor, cu scopul conștientizării rolului profesiei de Avocat și a profesioniștilor Avocați în viața socială a Statului, a societății Civile și a sistemului judiciar. Această campanie va debuta cu o zi de întrerupere a activității avocațiale în totalitatea formelor sale și pe întreg teritoriul țării, cu excepția cauzelor urgente privind anumite măsuri preventive sau asiguratorii și orice alte cauze cu caracter de urgență, de natură a pune în pericol drepturi și libertăți fundamentale.

Manifestăm încredere deplină în respectarea de către ceilalți parteneri ai actului de justiție a formei de protest decisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, în semn de respect față de problemele corpului profesional al avocaților. Considerăm totodată, consecvent cu pozițiile publice manifestate anterior, faptul că apărarea drepturilor noastre profesionale nu trebuie să afecteze pentru o perioadă nedeterminată cetățeanul român, singurul lezat și neprotejat în fața unei astfel de măsuri, astfel încât semnalul pe care dorim să îl aducem este acela al conștientizării necesității imperative de respectare a misiunii și rolului Avocatului într-un stat de drept. (…)

În cadrul acestei campanii, Uniunea Națională a Barourilor din România solicită Avocaților sesizarea tuturor barourilor cu toate cazurile de cenzurare abuzivă și/ sau amendare abuzivă de către instanțele de judecată și/ sau parchetele din România – ca efect al participării la campanie, cu anexarea înscrisurilor doveditoare, în vederea centralizării acestora, a analizării lor sub aspectul identificării unui fenomen în acest sens, pentru dezbaterea problemelor cu Consiliul Superior al Magistraturii și sesizarea Inspecției Judiciare, dacă este cazul.

Încălcarea drepturilor profesioniștilor Avocați are repercusiuni directe asupra dreptului la apărare în ansamblul său, asupra cetățeanului și asupra societății civile. Obiectivul campaniei Uniunii Naționale a Barourilor din România vizează conștientizarea tuturor instituțiilor responsabile asupra problemelor enunțate în prezentul comunicat, în scopul identificării și aplicării unor soluții adecvate”, se mai specifică în comunicat.

1 COMENTARIU

  1. Bieții de ei ! Când apelezi la ei trebuie să fii „pregătit” bine si pentru o perioadă lungă de timp! Buni „regizori și actori” în același timp! Se înțeleg foarte bine între ei în vederea proceselor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?