Georgel Constantin a fost revocat de consilierii locali focșăneni din calitatea de mandatar în Consiliul de Administrație al Societății Administrația Piețelor. Decizia a fost luată în ședința de ieri a Consiliului Local, iar motivarea deciziei consilierilor a fost lipsa de răspuns din partea fostului mandatar la solicitările de a prezenta rapoarte trimestriale astfel încât să se știe ce se întâmplă la această societate. Consilierul Bogdan Matișan a arătat că deși activitatea societății comerciale este una bună, mandatarul nu a răspuns solicitărilor venite din partea consilierilor locali. Noul mandatar, Vasile Melinte, a fost votat de majoritatea consilierilor locali tot în cadrul ședinței de ieri. Vasile Melinte are experiență, fiind în anii trecuți membru în CA de la Administrația Piețelor.