La data de 07 septembrie a.c., polițiștii rutieri au oprit un autoturism care se deplasa din direcția DN 2 E 85 către Bulevardul Unirii din municipiul Focșani și era condus de către un bărbat de 26 de ani, din comuna Gugești.
Întrucât acesta avea un comportament deviant și agitat, iar din habitaclul autoturismului emana un miros înțepător, cel în cauză a fost testat cu aparatul Drugtest care a indicat un rezultat pozitiv la rubrica THC-5 Cannabis.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Militar Vrancea, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea determinării substanțelor psihoactive din organism.
În cauză a fost întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Biroul de presă al IPJ Vrancea