Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

A furat o poșetă în care erau carduri, pe care le-a folosit pentru a-și cumpăra țigări, o brichetă și un hanorac

Un vrâncean a fost trimis în judecată pentru tâlhărie, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, fapte comise toate în aceeași zi. Totul a început cu tâlhăria: în luna mai, pe la prânz, acesta a sustras prin violenţă geanta unei femei, iar ulterior din interior a luat un telefon mobil, pe care l-a vândut, suma de 20 de lei şi trei carduri bancare. La câteva minute după aceasta, bărbatul a utilizat fără drept unul dintre carduri la un magazin, încercând să achite două pachete de țigări, în valoare de 52 de lei, însă tranzacţia a fost refuzată întrucât nu existau fonduri suficiente. Bărbatul nu s-a dat „bătut” și a scos un al doilea card, cu care a reușit să achite cele două pachete de țigări, iar ulterior și-a cumpărat și o brichetă, care costa 5,5 de lei.

De aici, s-a stabilit în timpul anchetei, inculpatul a mers la un alt magazin, unde a folosit un card pentru a achita contravaloarea unui hanorac, care costa 47 de lei. Probabil inculpatul a reușit să fumeze țigările și să poarte hanoracul în cele câteva zile care au trecut până să fie prins, dat fiind că ulterior procurorii au solicitat arestarea sa preventivă, cerere care a fost admisă. De atunci, măsura a fost menținută, bărbatul a fost trimis în judecată, iar luna trecută judecătorul de drepturi și libertăți a constatat „legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul (…) Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului (…), pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (4 acte materiale) şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (4 acte materiale).Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecaţii cauzei privind pe inculpatului (…) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”.

Sursa foto: https://www.freepik.com/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?