Fundația Cartea Călătoare anunță lansarea proiectului „Album Mozart pentru muzicienii nevăzători”. Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Proiectul își propune accesibilizarea unui album de partituri pentru nevăzători care cuprinde 10 dintre cele mai cunoscute sonate ale lui W. A. Mozart. Acestea sunt convertite în Braille pe baza Ghidului Internațional pentru Notația Muzicală Braille.
Ulterior, partiturile Braille vor fi puse la dispoziția tinerilor nevăzători care studiază pianul, în particular sau în liceele și facultățile de muzică. Deși muzica este o artă potrivită pentru aceste persoane, fără acest ajutor ei nu vor depăși stadiul de practicant amator care cântă după ureche. Ca orice artă, muzica dă mari satisfacții celui care o practică, direct prin actul artistic și indirect prin admirația pe care o primește artistul din partea publicului. Muzica este și un liant social, deseori, un om și o chitară adună-n jurul lui zeci de prieteni.
În România nu există manuale accesibile pentru nevăzători la multe materii, cum ar fi matematica, fizica, chimia și bineînțeles muzica. Acestea nu se găsesc nici în școlile speciale dedicate lor. Nici măcar școlile speciale nu au programa adaptată pentru a veni în sprijinul abilităților care ar putea fi formate cu ajutorul simțurilor rămase valide.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă. „Tocmai de aceea, am creat o bibliotecă care conține cursuri și partituri muzicale transcrise în Braille. Ele pot fi utilizate pentru studiul diverselor instrumente. Ne străduim să completăm biblioteca noastră cu cele mai importante cursuri, metode și lucrări muzicale pe care tinerii nevăzători le vor studia în particular sau în facultățile de muzică.’’, a declarat Mircea Bucur, președintele organizație.
A oferi șanse egale nevăzătorilor pentru studiul muzicii înseamnă să le oferim manuale, cursuri și partituri accesibile pe care ei să le poată studia în mod independent. În ultimii ani, printr-un efort deosebit din partea lor, a familiei și a unor profesori dedicați, mai mulți nevăzători urmează cursurile facultăților de muzică. Efortul lor, în condițiile lipsei de materiale accesibile, este de remarcat și trebuie susținut pentru ca ei să devină un model de succes pentru alți nevăzători talentați care ar putea urma o aceeași carieră.
Contact:
Fundația Cartea Călătoare
Mircea Bucur
Fundația Cartea Călătoare este o organizație non-profit, înființată în anul 1996 care are ca scop facilitarea accesului la informație, educație și cultură pentru persoanele cu deficiențe de vedere din România.
Comunicat de presă