Rugineștiul are una dintre cele mai vechi echipe de fotbal din campionatul județean în care a jucat, practic, fără întrerupere de la înființare. În toamna trecută, Trotușul Ruginești și-a disputat meciurile de acasă pe Stadionul Muncipal din Adjud pentru că propriul stadion s-a aflat în refacere și modernizare. Lucrările s-au terminat recent iar duminică, 20 august ”Cu ocazia Zilelor comunei Ruginești, primarul Ion Avram, alături de conducătorii echipei de fotbal Trotușul Ruginești, Carmel Bostan și Neculai Albei, au inagurat noua bază sportivă, prilej pentru o partidă de pregătire a gazdelor în compania formației băcăuane AS Negri. Bază sportivă are vestiare pentru gazde, oaspeți și arbitri, bănci de rezervă cu copertine, gard împrejmuitor, dar și o suprafață de joc bună pentru meciurile din liga a patra”, așa cum precizează un comunicat de presă al AJF Vrancea.
A fost un spectacol fotbalistic apreciat de spectatorii care au putut să revadă la lucru, acasă, favoriții după o pauză de un retur de campionat. După meci,
organizatorii au oferit cupe, diplome și medalii celor două echipe.