Ediția: Joi 19 Decembrie 2024. Nr 6783
Ediția: Joi 19 Decembrie 2024. Nr 6783

Tânăr din Mărășești, depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influenţa substanţelor psihoactive

La data de 15 august, ora 04:55, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat un tânăr de 22 de ani, din Mărășești, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Focșani, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
Astfel, în urma testului preliminar efectuat rezultatul a fost pozitiv pentru THC-5 Cannabis.

Totodată, în urma controlului autoturismului, a fost identificat un plic cu materie vegetală mărunțită, despre care exista suspiciunea că ar avea efect psihotrop.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În cursul nopții trecute, ora 01:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un bărbat, de 36 de ani, din comuna Coroiești, județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică însă a refuzat testarea cu aparatul alcoltest, polițiștii l-au condus la Spitalul Municipiului Adjud, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursă text: Biroul de presă al IPJ Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?