Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Ce avem noi aici? Un panou cu Grindă și cei șapte pitici

Nu, piticii din titlu nu există, sunt doar pentru rimă și pentru a ilustra caracterul de fabulație al celui mai recent gest politic al unui mic om de stat. Să purcedem așadar.

Când spuneam că ex-ministrul Ion „Grindă” Ștefan suferă de ne-băgare în seamă poate nu ne-ați crezut și ați pus totul pe seama unor invidii. Invidii care, nu-i așa, e greu să ni le reținem când vine vorba de ilustrul „Grindă”. Numai că dumnealui, din lipsă de atenție, face ce face și se umple de penibil periodic. În cazul în care v-a scăpat ultima „poznă” marcă înregistrată „Grindă”, aflați că acesta s-a scotocit prin buzunare și a plătit de și-a așezat fața pe câteva panouri puse în preajma unor localități, în care aduce la cunoștința celor care tranzitează zonele că A7 va fi gata îndată, grație lui. Practic, ne zice gura fără glas, A7 va fi circulabilă în 2024, „Așa cum am promis”. Din fericire, omul a fost conștient că poate totuși nu toată lumea îl cunoaște, așa că s-a semnat. Nu, nu cu „x”, ci ca „deputat Ion Ștefan”.

Ca să fim sinceri, doar am auzit că ar fi amplasate mai multe astfel de panouri, însă noi dăm exemplu unul singur, din zona comunei Golești. Gurile rele zic că gestul a și stârnit ceva „deranj”, s-au agitat niște spirite, ulterior panoul fiind coborât, aproape „în bernă”. Nu credem că s-a luat această decizie în urma unor amenințări, ci pur și simplu s-a considerat că e ceva nepotrivit ca „Grindă” să își aroge merite pe care nu le mai are. Imaginea de pe panou(ri) nu e singulară, ca să spunem așa.

În urmă cu câteva zile, pe pagina sa de Facebook, Ion Ștefan punea o fotografie identică, cu explicația că „misiunea unui politician este să își onoreze promisiunile!”. Iar în viziunea sa, dincolo de informațiile făcute publice de cei în măsură, și nu de deputatul verzișor, A7 va fi gata în 2024. Nu știm exact, exact pe ce își bazează „Grindă” afirmația, dat fiind că ne mai despart doar câteva luni de termenul pe care îl avansează.

E drept, câteva luni ne mai despart și de campanie, de alegerile locale/ parlamentare, când Ion Ștefan își va îndrepta toată forța și invectivele de care a dovedit că este capabil inclusiv împotriva celor care, cândva, îl țineau în fereastră drept cel mai bun exponent al liberalilor vrânceni. Bun exponent, păcat că cei care l-au susținut pentru posturile oferite și sumele decontate în campania din 2020 i-au întors spatele. Ceea ce, totuși, sperăm că vor face și vrâncenii vizavi de dorința unui de acum irelevant al politicii vrâncenești. De altfel, că totul e gargară ieftină și circ au remarcat și unii dintre cei care i-au comentat pe Facebook, „Grindă” fiind întrebat direct: „Lucrați dvs. la autostradă? Că la butoane nu mai sunteți demult. Și până în 2024 mai e foarte puțin raportat la ce înseamnă construcția unei autostrăzi de asemenea lungime. Eu cred că e doar gargară electorală totul. Și dvs. credeți la fel, nu?”.

Adevărat, fanii activi ai domniei sale s-au grăbit să aplaude și să îi mulțumească lui „Grindă”, numindu-l încă „domnul ministru”. O dată să te instalezi în scaun, că apoi porți titulatura pe viață, am mai auzit din astea și de la ex-colegii săi PNL-iști, după ce Ion Ștefan nu a mai prins fotoliul de ministru. Ce prinde „Grindă” însă este fiecare ocazie de a sta cu A7 și cu drumul expres în gură, făcând promisiuni fără sens, de parcă l-ar mai băga cineva în seamă prin ministere, ar mai avea acces la informații de bază sau ar putea influența ceva. Dar cât de greu e să scrii pe Facebook? Simplu, până la urmă, în aceste momente în care efectiv oricine poate să scrie orice pe rețeaua de socializare.

Mai ales că dumnealui suferă mult după ce-a fost, nu mai este și nu va mai fi vreodată. Se subînțelege durerea, din ceea ce postează: „În mandatul de ministru al dezvoltării, în guvernarea liberală Ludovic Orban, am susținut cu toată energia mea și am adus la masa de ședințe reprezentanți din domeniul transporturilor pe două mari proiecte de drumuri de mare viteză: autostrada A7 care să lege Muntenia de Moldova, prin Focșani, și drumul expres Focșani-Brăila, care să ofere conectivitate județului nostru și vecinilor din Moldova de Sud cu Dobrogea și Portul Constanța pe podul de la Brăila, recent inaugurat. Dezvoltarea noastră economică va veni odată ce A7 și Drumul expres vor fi gata și vor prelua din circulația rutieră! Promisiunile lui “Grindă”, luate, poate, de mulți în glumă, vor deveni realitate! Le-am promis vrâncenilor și moldovenilor că vom avea drumuri mai bune! La A7, firmele lui Umbrărescu lucrează și noaptea pentru visul de decenii al întregii regiuni istorice a Moldovei. Curând, utilajele și muncitorii de la drumuri vor lega Focșaniul de podul de la Brăila, de Dobrogea și portul din Constanța! Mă voi implica cu aceeași forță!”.

Vorba aceea, „Cu toată #Forța înainte!”. Că înainte chiar a fost bine pentru domnul deputat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?