Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO: Consiliul Județean nu renunță la noul spital județean; președintele Toma, la București pentru discuții la Ministerul Sănătății

Consiliul Județean Vrancea reactualizează Studiul de Fezabilitate (SF) pentru construirea noului spital județean de urgență. În acest sens, SF-ul va fi actualizat pentru un spital care va avea o suprafață mai mică decât cea prevăzută inițial și asta pentru a putea fi depus spre finanțare prin Programul Sănătate, apelul de proiecte „Investiții în infrastructuri spitalicești noi: spitale județene, spitale județene de urgență, spitale monospecialitate”, derulat de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene. Programul Sănătate 2021 – 2027 (PS), aprobat la sfârșitul lunii noiembrie 2022 de Comisia Europeană, este un program multifond ce dispune de o alocare totală de valoare de 5,8 miliarde de euro ce cuprinde finanțare FSE+ și FEDR, precum și o componentă de împrumut de 2 miliarde de euro, realizat prin intermediul Băncii Europene de Investiţii (BEI).

Joi, plenul Consiliului Județean a aprobat proiectul de hotărâre privind „Declararea de interes public județean și de utilitate publică a obiectivului de investiții “Spitalul Judeţean de urgenţă Focşani – judeţul Vrancea”. Declararea proiectului de utilitate publică este o prevedere din Legea Fondului Funciar – legea 18/1991. „Spitalul Județean este în acest moment la faza de întocmire a Studiului de Fezabilitate. Inițial, acest obiectiv a mai avut un studiu de fezabilitate, dar suprafața construită desfășurată era una foarte mare rezultând o valoare mult prea mare a investiției, valoare pentru care nu am reușit să obținem finanțare. Drept urmare a fost luată decizia realizării unui Studiu de Fezabilitate pe o suprafață construită mai restrânsă și s-a identificat o sursă de finanțare de la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, prin Programul Sănătate, Construire spitale județene. Noul Studiu de Fezabilitate se află în faza de elaborare. Practic este o reactualizare a SF-ului vechi, cu o diminuare a suprafeței construite. În acest moment, nu avem toate detaliile cu privire la funcțiunile din cadrul proiectului. Declararea proiectului de utilitate publică este o prevedere din legea 18/1991 și este necesară pentru schimbarea categoriei de folosință a terenului pe care se dorește construirea noului spital județean, pentru a fi scutiți de taxce și pentru a nu realiza o compensație a terenurilor“, a declarat arhitectul șef al județului Vrancea, Oana-Elena Pavel.

La rândul său președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, care a intervenit online în cadrul ședinței, el aflându-se în Capitală, a explicat că în luna august vor fi parcurse mai multe etape, necesare pentru a depune spre finanțare proiectul privind construirea noului spital județean. „După cum vedeți nu sunt în Vrancea, la ședință, sunt la București, tocmai pe motivul acesta. Pentru a depune proiectul spre finanțare pe BEI și Programul Operațional Sectorial, avem nevoie de niște pași, iar astăzi este primul pas. În perioada următoare, sper ca până la sfârșitul lunii august, să facem mai mulți pași pentru legalizarea și obținerea tuturor documentelor. Urmează un aviz al Ministerului Sănătății, apoi o aprobare, după care se depune cererea de finanțare.

Este evident că suma inițială nu poate la momentul acesta să fie acoperită din finanțarea pe care intenționăm să o accesăm. De aceea, nu este vorba despre un nou Studiu de Fezabilitate, ci despre o reactualizare a SF-ului astfel încât să ne încadrăm în parametri, în protocolul sanitar pentru ca tot spitalul actual, construit în 1970, toate cele aproximativ 450 de paturi să fie relocate într-un spațiu nou; cu posibilitatea de extindere a noului spital în perioada următoare, cu săli de operație, cu heliport, cu tot ceea ce presupune acest spațiu. În spațiul actualului spital județean nu se mai poate funcționa. Să ne ferească Dumnezeu de un cutremur, că o să avem o mare problemă la spitalul județean“, a afirmat președintele Cătălin Toma.

Spitalul Județean Focșani nu este administrat de Consiliul Județean, cum e cazul celorlalte spitale din țară, dar Ghidul de finanțare permite un parteneriat între administrația județeană și minister, parteneriat care presupune însă parcurgerea pașilor menționați, a mai precizat președintele Toma.

Inițial, noul spital din Focșani era prevăzut cu 900 de paturi (775 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de spitalizare de zi şi 65 de paturi pentru însoţitori), iar după actualizarea Studiului de Fezabilitate, noul spital este prevăzut să aibă 450 de paturi, adică același număr de paturi pe care îl are actualul spital județean.

De reținut că, inițial, în studiul de fezabilitate suprafaţa total construită propusă (clădire principală+anexe) era de 20.030 mp., iar suprafaţa total desfăşurată propusă (clădire principală+anexe – include etajele) era de 117.405 mp. În Studiul de Fezabilitate actualizat această suprafață va fi redusă, dar ceea ce este cel mai important este faptul că acest spital va fi construit modular, ceea ce va permite ca ulterior să fie adăugate noi spații și funcționalități ale spitalului.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani este cea mai mare unitate sanitară din județ și singurul spital de urgență din Vrancea, unde sunt tratate cele mai grave și mai complexe cazuri medicale. În referatul care însoțește proiectul de hotărâre se arată că din evaluarea prezentei clădiri, motivele care stau la baza construirii unei noi clădiri, în detrimentul consolidării și modernizării celei prezente sunt:

Clădirea învechită în care funcționează unitatea spitalicească nu mai corespunde cerinţelor actuale ale unui spital judeţean cu 31 de specialități medicale, spaţiul este prea mic pentru a respecta circuitele epidemiologice și pentru a înființa săli de operaţie, cabinete medicale, rezerve pentru pacienţi, toalete și alte spații cu destinații specifice, necesare unui spital judeţean conform normelor în vigoare;

Spaţiul mic și compartimentarea necorespunzătoare pentru cerinţele actuale, nu permit respectarea circuitelor igienico-sanitare;

Clădirea a fost proiectată conform unor norme în vigoare la data respectivă (1970), norme care nu asigură cerinţele normativelor actualmente în vigoare referitoare atât la siguranţa în exploatare a construcţiilor spitaliceşti cât și la respectarea circuitelor igienico-sanitare.

Proiectul privind construcția noului spital județean din Focșani a fost depus inițial spre finanțare prin PNRR, însă Ministerul Sănătății a anunțat, la finele anului trecut, că prin PNRR nu pot fi finanțate decât investiții de maximum 200 milioane de euro. Spitalul Județean de la Focșani avea o valoare de peste 500 milioane de euro, din care 300 de milioane de euro (60%) erau solicitați prin PNRR. În aceeași situație cu Vrancea s-au aflat proiectele spitalelor din Sibiu și Brașov.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, s-a întâlnit, la începutul lunii februarie a.c., cu Gabriel Ionuț Stanciu, directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). Principala temă de discuție a fost proiectul Consiliului Județean privind ”Construirea de locuințe de serviciu prin Programul ANL – Str. Calea Munteniei nr. 57, Municipiul Focșani, Județul Vrancea, regim de înălțime S+P+2E+M și 28 unități locative”, pentru personalul medical care va deservi noul Spital Județean. În iunie a.c., Compania Națională de Investiții a scos la licitație contractul de proiectare și execuție a lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?