Transportatorii din România solicită verificarea tuturor aplicaţiilor pentru comenzi de taxi şi „ride-sharing” neautorizate, întrucât „la adăpostul Legii transportului alternativ se ascund escrocherii pe care nicio instituţie a statului român nu le verifică”. Potrivit unui comunicat de presă al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), transportatorii autorizaţi din România, în special taximetriştii, au trecut inclusiv peste faptul că mai multe companii au funcţionat timp de aproape cinci ani în afara legii, „ca apoi să li se dea o lege specială”. „La adăpostul Legii transportului alternativ se ascund escrocherii pe care nicio instituţie a statului român nu le verifică: aplicaţii neautorizate pentru comenzi de taxi şi „ride-sharing”, ce pot avea şi încasări şi pot plăti comisioane fără niciun fel de bază legală. Deşi COTAR a sesizat Ministerul Comunicaţiilor, în legătură cu mai multe aplicaţii neautorizate, nimeni nu ştie în atribuţiile cărei instituţii intră aceste afaceri desfăşurate în afara cadrului legal. Transportatorii autorizaţi din România, în special taximetriştii, au trecut inclusiv peste faptul că mai multe companii au funcţionat timp de aproape 5 ani în afara legii, ca apoi să li se dea o lege specială, care dublează, de fapt, Legea taximetriei, însă nu este cazul să mergem către o a treia lege, pentru aplicaţiile care nu vor să se supună niciunei legi, sfidând statul român şi Legea concurenţei”, susţine sursa citată.
Confederaţia atrage atenţia asupra faptului că, din luna iulie 2023, una dintre aceste aplicaţii („Go”) care plasează comenzi de taxi a început să dea comenzi inclusiv către particulari care nu sunt autorizaţi nici pentru taximetrie, nici pentru transport alternativ. „Aplicaţia „Go” încasează bani de la clienţi şi plăteşte comisioane, emite vouchere de reduceri pentru angajaţii unor hoteluri, restaurante, terase şi baruri din marile oraşe, ca şi cum ar funcţiona legal. Nimeni nu verifică dacă cei care merg să ofere tablete şi dispositive POS pentru această aplicaţie lucrează conform legislaţiei în vigoare. Sintagmele „ride-sharing” şi „mobilitate” sunt folosite pentru a-i determina pe clienţi să primească aplicaţia, folosind-o într-un circuit creat de compania care a lansat această activitate ilegală. Dincolo de sintagme nu este decât o afacere care nu plăteşte taxe şi impozite către statul român, dar nici nu este verificată de organele de control. Reprezentanţii instituţiilor statului ne-au răspuns la solicitări doar cu faptul că nu au atribuţii de a sta la pândă, pentru a observa maşinile şi şoferii care fac transport neautorizat. Aceste aplicaţii funcţionează în toată ţara, deşi firmele de taxi nici măcar nu pot încheia contracte de colaborare în mod legal cu ele, pentru că nu pot aduce documentele necesare încheierii contractelor, ele neexistând în bazele de date ale instituţiilor de reglementare a acestor activităţi”, notează COTAR.
De altfel, preşedintele organizaţiei, Vasile Ştefănescu, susţine că respectiva aplicaţie a început să distribuie comenzi şi către maşini particulare, „pentru aşa-zis „ride-sharing”, fără a se încadra în Legea transportul alternativ, care e în vigoare din 2019″. „Platformele Uber, Bolt şi altele asemenea sunt reglementate de Ministerul Comunicaţiilor şi trebuie să îndeplinească nişte cerinţe, conform legii,lege făcută tot in favoarea lor . Aceaste aplicaţii definesc activitatea drept „ride-sharing”, pentru a arăta că nu se încadrează nici în Legea taximetriei, nici în Legea transportului alternativ. Activitatea este o piraterie ascunsă în spatele scandalului care a existat mai mulţi ani, pe tema „ride-sharing”, tocmai pentru că se poate baza pe faptul că mulţi clienţi nu cunosc legislaţia. Cei care au lansat aplicaţiile nu pot pretinde nici că sunt în curs de avizare, pentru că nu au depus niciun act la la Ministerul Comunicaţiilor sau în localităţile de autorizare, conform Legii taximetriei sau a Legii pentru transport alternativ”, a explicat Ştefănescu.
Reprezentantul COTAR apreciază că toate încasările obţinute din încasări ilegale se confiscă de către statul român, iar în acest mod se pot obţine bani la bugetul statului.
COTAR, confederaţie reprezentativă pe sectorul de activitate „transporturi rutiere”, „şcoli de conducere auto”, are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, marfă, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto, unităţilor reparatoare.