Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Elevii se reîntorc la cursuri. Liceenii de clasa a XII-a se pregătesc de Bac, iar elevii de clasa a VIII-a de Evaluarea Națională


Vacanța a luat sfârșit. Astăzi, clopoțelul va suna din nou pentru elevi. Preșcolarii, școlarii și liceenii reîncep cursurile la mijlocul săptămânii, după o săptămână și două zile de vacanță, aceasta fiind vacanța de Paști. Astfel, cursurile încep pe 4 mai și se vor finaliza pe 24 iunie, când începe vacanța de vară, care va ține până pe 11 septembrie. Tezele din semestrul al II-lea trebuie susținute până în data de 20 mai.
Potrivit Ministerului Educației Naționale, anul școlar 2015-2016 are 37 de săptămâni, din care 33 sunt de cursuri, iar 4 sunt dedicate desfășurării examenului de Bacalaureat. Astfel, absolvenții de liceu, fie că sunt din promoția 2016 ori din cele anterioare, vor susține examenul de Bacalaureat în perioada iunie – iulie. Cursurile, în cazul elevilor de clasa a XII-a, se vor încheia la mijlocul lunii iunie, iar în zilele următoare se vor derula primele probe, cele de evaluare a competențelor lingvistice în limba română și o limbă de circulație internațională și a competențelor digitale.
Probele scrise vor vor începe pe 4 iulie, cu cea la limba și literatura română. Urmează proba obligatorie a profilului, pe 6 iulie, și apoi cea la alegere a profilului și specializării, pe 8 iulie. Reprezentanții Ministerului Educației spun că primele rezultate trebuie afișate pe 12 iulie, până la ora 16.00. În aceeași zi, până la ora 20.00, pot fi depuse eventualele contestații, care vor fi rezolvate în perioada 13-15 iulie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 16 iulie.
Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului va avea loc în august-septembrie, dar candidații trebuie să se înscrie încă din perioada 18-22 iulie. Primele probe scrie vor fi în data de 22 august, iar ultimele pe 26 august. Rezultatele vor fi afișate pe 29 august, iar cele în urma soluționării contestațiilor pe 1 septembrie. Potrivit ordinului privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2016, candidații nu au voie să intre în sălile de examinare cu alte lucruri în afară de pix ori stilou și document de identitate. De asemenea, nu au voie cu telefoane, dar nici cu dispozitive de electronice de calcul.
În ceea ce-i privește pe elevii de clasele a VIII-a, aceștia vor susține la sfârșitul lunii iunie. Potrivit calendarului privind evaluarea națională 2016, candidații se pot înscrie la examen în perioada 15-17 iunie, urmând ca elevii de clasele a VIII-a să încheie cursurile pe 17 iunie. Prima probă scrisă, la limba și literatura română, va avea loc pe 27 iunie, iar pe 29 iunie la matematică. Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, iar cele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 5 iulie. În perioada 8-12 iulie, absolvenții vor completa fișele de înscriere cu opțiunile alese, urmând ca prima repartizare la liceu să aibă loc pe 19 iulie. A doua repartizare la liceu va avea loc pe 28 iulie, iar cea de-a treia în perioada 1-2 septembrie. Între timp, în perioada 11 – 13 iulie are loc repartizarea pe locurilor speciale pentru romi, iar în perioada 14 – 16 iulie a candidaților pentru învățământul special. În perioada 27-29 iulie are loc admiterea candidaților pentru învățământul seral sau cu frecvență redusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?