Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Deputatul Laurențiu Marin: 1 miliard de euro din PNRR pentru dotarea școlilor din România!

Deputatul PSD de Vrancea, Laurențiu Marin, a declarat că Guvernul condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu, își onorează angajamentul de a face prioritate de prim-rang din educația tinerelor generații. Acesta a precizat că premierul Ciolacu a demarat procedura de semnare a contractelor de finanțare pentru dotarea a peste 5600 de școli, grădinițe, laboratoare de informatică și de științe, cabinete școlare, ateliere de practică. „Astfel de contracte vor fi semnate în aproape toate UnitățileAdministrativ Teritoriale din județul Vrancea! Numai la nivelul Municipiului Focșani, 422 săli de clasă din 28 de școli și licee vor fi dotate cu material didactic și echipamente IT. Finanțarea este asigurată în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Focșani”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Rezistență (PNRR)“, a afirmat Laurențiu Marin.

Deputatul vrâncean a arătat că este vorba de 1 miliard de euro din PNRR care se vor regăsi în cele peste 2500 de contracte care sunt menite să asigure învățământ modern, accesibil tuturor copiilor și tinerilor din România, dar mai ales capabil să-i ajute pe tinerii români să-și dezvolte competențele relevante pe piața muncii. „Obiectul nostru strategic este ca tinerii să rămână aici, acasă, să se poată dezvolta, să se poată instrui și să-și poată construi un viitor. În acest context, premierul Marcel Ciolacu își asumă cu onestitate un demers major menit să îndrepte, pe cât se poate, deficiențe și lipsuri în Educație, din ultimii 30 de ani“, a încheiat deputatul Laurențiu Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?