Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Află ce trebuie să faci pentru a obține ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor


Pensionarii cu pensii foarte mici, cărora le-au murit soțul/soțiile cu care au fost căsătoriți minim cinci ani și nu s-au mai recăsătorit după decesul acestora, pot solicita Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea ajutor pentru soțul supraviețuitor. Potrivit celor spuse de Monica Moldovan, purtătorul de cuvânt al instituției, pe parcursul acestui an au fost înregistrate 12 cereri cu dosarele aferente privind acordarea acestui tip de ajutor, iar în total, la nivelul județului nostru beneficiază de el 3591 de pensionari vrânceni. „Conform prevederilor Legii nr. 578/2004, soțul supraviețuitor al unei persoane care, la data decesului, avea calitatea de pensionar, după caz, în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat sau în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori beneficiază, la cerere, de un ajutor lunar. Ajutorul lunar se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii la casa teritorială de pensii, dacă solicitantul întrunește condițiile prevăzute de legislația în vigoare”, a declarat Monica Moldovan. 
 Condițiile pe care pensionarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului pentru soțul supraviețuitor sunt: să fie pensionari din sistemul public de pensii și să aibă cel puțin vârsta standard de pensionare prevăzută în Anexa nr. 3 la Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (în prezent legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare); să nu beneficieze de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public; să nu se fi recăsătorit după decesul soțului; durata căsătoriei cu soțul care a decedat a fost de cel puțin zece ani. În cazul în care durata căsătoriei a fost mai mică de 10 ani, dar cel puțin cinci ani, cuantumul ajutorului lunar se diminuează proporțional; să aibă domiciliul pe teritoriul României. 
 O altă condiție este ca solicitantul să nu se afle în una dintre situațiile  prevăzute la art. 5 alin. (1) din  Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare (în prezent art. 6 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare). Cu alte cuvinte, solicitantul de ajutor pentru soțul supraviețuitor nu are voie să se fie, potrivit acestui articol de lege: persoană care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldații și gradații voluntari; funcționar public; cadru militar în activitate, soldat și gradat voluntar, polițist și funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale; persoană care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor și drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și din contracte/convenții încheiate potrivit Codului civil.
 Nu pot fi beneficiare de ajutor pentru soțul supraviețuitor nici: persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești; persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri; persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care se află în una dintre situațiile următoare: administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; membri ai întreprinderii individuale și întreprinderii familiale; persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice; persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora; alte persoane care realizează venituri din activități profesionale;
  Nu în ultimul rând, legea prevede că nu pot primi ajutor pentru soțul supraviețuitor pensionarii care sunt cadre militare trecute în rezervă, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat, în condițiile legii.

Cuantumul ajutorului: 113 sau 44 lei
 Ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor se acordă în situația în care  cuantumurile drepturilor de pensie realizate la data solicitării de către beneficiari sunt mai mici de: 364 lei, în situația soțului supraviețuitor care beneficiază de pensie stabilită în baza prevederilor Legii nr. 19/2000 (în prezent Legea nr. 263/2010, cu  modificările și completările ulterioare) sau stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, precum și în situația soțului supraviețuitor care beneficiază atât de pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cât și în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori; 140 lei, în situația soțului supraviețuitor care  beneficiază numai de pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori. 
 Cuantumul ajutorului lunar acordat este de: 113 lei lunar, în situația soțului supraviețuitor care beneficiază de pensie de stat, sau stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, precum și în situația soțului supraviețuitor care beneficiază atât de pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cât și în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori; 44 lei lunar, în situația soțului supraviețuitor care beneficiază numai de pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori. 
 Firește, s-ar putea înțelege că acest ajutor nu poate fi acordat pentru că, după cum se știe, pensia minimă garantată este, în momentul de față, de 400 de lei, deci n-ar exista pensii mai mici de această sumă. Monica Moldovan a explicat, însă, că pensia minimă este constituită din pensia de drept a persoanei la care statul completează suma, astfel încât totalul să ajungă la 400 de lei. „De exemplu, dacă o persoană are pensia de drept de 363 de lei, la aceasta se adaugă ajutorul pentru soțul supraviețuitor în cuantum de 113 lei iar totalul este de 476 lei, deci mai mare decât pensia minimă. Însă, dacă persoana în cauză are de exemplu pensia de drept 200 lei, poate solicita sau nu ajutorul pentru soțul supraviețuitor, pentru că oricum, i se va acorda suma de completare până la 400 lei. Deci, suma aferentă ajutorului pentru soțul supraviețuitor se adaugă pensiei de drept a solicitantului iar dacă nici așa nu se ajunge la suma aferentă pensiei minime, acest lucru se va realiza automat așa încât persoana să primească lunar 400 lei, cât este pensia socială minimă”, a explicat Monica Moldovan, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea. 
Stabilirea și plata ajutorului lunar
 Ajutorul lunar se stabilește prin decizie emisă de Casa Județeană de Pensii pe baza următoarelor documente: cererea de acordare a ajutorului lunar; copia buletinului de identitate sau a cărții de identitate din care să rezulte codul numeric personal; copia certificatului de naștere al soțului supraviețuitor; copia certificatului de căsătorie; copia certificatului de deces al soțului decedat; copia deciziei de pensie/talonului de pensie sau, după caz, dovada depunerii la CJP Vrancea, anterior decesului, a cererii de pensionare a soțului decedat; copia deciziei de pensie/talonului de pensie sau, după caz, dovada depunerii la CJP Vrancea a cererii de pensionare a soțului supraviețuitor; declarația pe propria răspundere, sub sancțiunea prevederilor art. 292 din Codul penal, din care să rezulte că soțul supraviețuitor nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare (în prezent art. 6 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și  completările ulterioare), că nu s-a recăsătorit după decesul soțului și că nu  beneficiază de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public; alte documente necesare stabilirii ajutorului lunar, după caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?