Meteorologii au emis două avertizări meteo Cod portocaliu și Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, care vizează 29 de județe ale țării, printre care și Vrancea. Avertizarea meteo Cod portocaliu este valabilă în intervalul 17 iunie, ora 12:00, 17 iunie, ora 23:00, conform unui comunicat al ANM.
„Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : PORTOCALIU
Ziua/luna/anul: 17-06-2023 Ora : 10:00
Nr. mesajului:1
Intervalul : conform textelor;
Zonele afectate : conform textelor și hărții;
Fenomene : conform textelor;
Mesaj :
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 17 iunie, ora 10 – 18 iunie, ora 10
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Oltenia, sudul Banatului, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureș și Moldova. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi spre seară și noaptea și în restul Munteniei. Vremea se va menține instabilă și în zilele următoare.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 17 iunie, ora 12 – 17 iunie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale
Zone afectate: conform textului și hărții
În estul și sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, potrivit meteoromania.ro.