Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Despăgubiri obținute de moștenitorii unor proprietari de imobile și animale, deportați în 1944

Urmașii unui cuplu deportat în 1944 au câștigat în instanță dreptul la despăgubiri pentru bunurile imobile lăsate în urmă de proprietari, odată cu mutarea forțată, după ce inițial Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) stabilise contrariul. Procesul a fost soluționat definitiv anul acesta, însă primele demersuri ale familiei fuseseră făcute încă din 2002, prin înaintarea de cereri pentru acordarea despăgubirilor pentru averea lăsată în urmă în martie 1944 de cuplul cu patru copii, respectiv o casă şi patru camere cu dependinţe, o magazie cu beci, două grajduri, un tractor, o batoză, teren arabil, vie, livadă, pădure, pășune, 800 de capete oi şi 200 de vaci. Ulterior, câțiva ani mai târziu, li s-a solicitat să facă dovada calităţii de moştenitori ai celor doi soți defuncţi, dar deși au dat curs solicitării, în 2022 cererile le-au fost respinse, pe considerentul că nu dovediseră dreptul de proprietate şi refugiul definitiv.

Cu toate acestea, în motivarea Tribunalului Vrancea, așa cum apare pe rejust.ro, se face referire la unele documente: „Din buletinul nominal de evacuare (…) emis de Ministerul Afacerilor Interne rezultă că la data de 22.03.1944 a fost evacuat numitul (…) de 50 de ani, agricultor, domiciliat în Zgărdeşti, (…) împreună cu soţia (…), de 46 de ani, (…), fiică de 20 de ani şi (…), fiu de 16 ani. În acelaşi buletin este menționat şi (…), în calitate de fiu de 22 de ani, al cărui nume apare însă tăiat. În extrasul din tabelul nominal cu toate persoanele refugiate din (…) care locuiesc în (…) apar menţionaţi: (…), în vârstă de 50 de ani, (…), de 48 de ani şi (…), în vârstă de 17 ani. Față de aceste înscrisuri, instanța reţine că în cauză s-a făcut dovada calităţii de refugiaţi a numiţilor (…), precum şi a fiilor acestora, (…).

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi copii ai lor, (…) rezultă că (…) a luptat pe front cu batalionul 53 Transmisiuni în perioada 15.01.1944 – 09.05.1945, potrivit certificatului (…), acesta fiind deci motivul pentru care nu apare menţionat ca fiind evacuat alături de membrii familiei sale, iar din înscrisurile (…) reiese că numitul (…) în septembrie 1944 figura ca elev în evidenţele Școlii de Agricultori (…), fiind deci şi acesta deportat odată cu familia lui din (…)”.

De aici, s-a ajuns la concluzia că moștenitorii au dreptul la despăgubiri, mai ales că existau acte „prin care se atestă că în fondul arhivistic al prefecturii judeţului Bălţi şi primăriile subordonate, în ancheta agricolă a mijloacelor de producţie din (…) pentru anul 1943 – deci anul anterior deportării – numitul (…) este înscris cu următoarele bunuri: 2 ha teren arabil, 0,40 ha fâneţe naturale, 0,20 ha păşuni, 0,20 ha vii, 0,20 ha păduri, 0,30 ha teren neproductiv”.

Admite în parte cererea. Anulează decizia de validare (…) emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Invalidează hotărârea (…) emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea legii nr. 9/1998 şi a legii nr. 290/2003. Obligă pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită o decizie prin care să stabilească dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora cuvenite numiţilor (…), de pe urma autorilor (…), pentru următoarele bunuri situate în sat Mândreşti, prefectura județului Bălţi: 2 ha teren arabil, 0,40 ha fâneţe naturale, 0,20 ha păşuni, 0,20 ha vii, 0,20 ha păduri, 0,30 ha teren neproductiv”, se preciza în hotărârea tribunalului, care zilele acestea a rămas definitivă.

Sursa foto: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?