Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Noi companii aeriene în România, pentru reducerea costurilor biletelor de avion

Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR), David Ciceo, a declarat, joi, la Sovata, că tarifele pentru zboruri, în special pentru cele intercontinentale, au crescut mult din cauza lipsei de aeronave şi a competiţiei, iar pentru a se reduce costurile, AAR va încerca să aducă noi companii aeriene pe toate aeroporturile din România. „În primul rând, preţurile au crescut mult. Pentru zboruri intercontinentale avem o creştere de aproximativ 30%, aici vorbesc de o medie. Întotdeauna se vor găsi şi bilete mai ieftine. Există şi creşteri pe plan european. Asta se datorează şi creşterii costurilor cu forţa de muncă, combustibilul, inflaţia, dar şi a lipsei de aeronave. Sunt întârzieri în livrarea aeronavelor pe plan mondial. Să ştiţi că tariful unui bilet nu este dat în principal de cost. Tariful unui bilet este dat de puterea pieţei şi de competiţie. Deci, pentru a reduce costurile, probabil şi noi vom încerca să aducem noi companii aeriene pe toate aeroporturile din România”, a afirmat preşedintele AAR, David Ciceo, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele AAR a arătat că şi conflictul din Ucraina a dus la creşterea preţurilor, întrucât zborurile intercontinentale trebuie să ocolească spaţiul aerian rusesc. La Sovata se desfăşoară conferinţa anuală organizată de Asociaţia Aeroporturilor din România, tema fiind „Provocări în transportul aerian în actualul context geo-politic şi post-pandemic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?