Ediția: Miercuri 22 ianuarie 2025 Nr. 6798
Ediția: Miercuri 22 ianuarie 2025 Nr. 6798

FOTO: Angajați ai Primăriei Focșani și ai instituțiilor subordonate CL au donat sânge

Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani:

Felicitări colegilor din Primăria Municipiului Focșani, Direcția de Asistență Socială Focșani, DDSP Focșani și de la instituțiile de cultură din subordine, care s-au alăturat, miercuri, campaniei „Donează sânge, salvează o viață” de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, celebrată anual pe 14 iunie. Donarea de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Focșani este un gest simplu prin care suntem alături de cei care au nevoie de sângele dătător de viață. Un exemplu care trebuie urmat de cât mai mulți concetățeni pentru că împreună putem contribui la completarea rezervei de sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină și să le dăm o șansă la viață semenilor noștri aflați în nevoie. Este important să donăm sânge pentru că de la o singură persoană se extrag elemente care pot salva viețile a trei pacienți. Nu în ultimul rând, donarea de sânge este benefică sănătății, atât pentru cel care primește, dar și pentru donator. Este confirmat științific fapul că, după donare, sângele este împrospătat, imunitatea organismului crește, scade riscul de accident vascular și de infarct. În plus, cu ocazia donării de sânge sunt efectuate în mod gratuit testele de laborator pentru grupa sanguină, RH și hepatită. Donați sânge, pentru că sângele înseamnă viață!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?