Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

ULTIMA ORĂ! Lidia Dumbravă și Livia Marcu nu au trecut de interviu, la concursul pentru șefia ISJ


 Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea nu are nici acum șef cu acte în regulă. La sediul Ministerului Educației Naționale s-a desfășurat astăzi concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar general, fiind înscrise două candidate, respectiv Lidia Dumbravă și Livia Marcu. Potrivit unor surse oficiale, niciuna dintre cele două candidate nu a trecut testul. Ambele au luate note de trecere la proba scrisă, însă au picat la interviu. 
 Ministerul Educației va trebui să numească un nou inspector școlar general în perioada următoare dat fiind că, potrivit regulamentului, „o persoană care în prezent ocupă funcția de inspector școlar general, inspector școlar general-adjunct sau director al Casei Corpului Didactic și nu s-a prezentat la concurs nu va putea ocupa prin delegare funcția în cazul în care rămâne vacantă. Totodată, nicio persoană care nu a promovat concursul nu va putea fi numită în funcția de inspector școlar general sau adjunct”.
 La începutul lunii viitoare va fi organizat concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar general adjunct, la care s-a înscris o singură persoană, respectiv profesoara Lidia Dumbravă. 

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?