Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO : SPITALUL JUDEȚEAN, dotat cu aparatură medicală în valoare de 25 milioane lei


Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani a făcut  investiții în aparatură modernă de specialitate în valoare de 25 de milioane de lei. Programul investițional a demarat în 2015 și continuă și astăzi. Au fost dotate cu echipamente nouă săli de operații, au fost montate aparate noi de radiologie și de video-endoscopie. De asemenea, la Secția ATI au fost instalate șase aparate de anestezie de înaltă performanță, iar ecografe de ultimă generație au fost montate la secția Interne, Gastro-enterologie, Ambulatoriu. Blocul operator a fost dotat cu un microscop oftalmologic care permite realizarea de operații extrem de complicate și cu un microscop chirurgical de ultimă generație. În următoarele zile va fi instalat la Focșani și un computer tomograf ultramodern.

    Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani a făcut  investiții în aparatură modernă de specialitate în valoare de 25 de milioane de lei. Programul investițional a demarat în 2015 și continuă și astăzi. Directorul Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, Constantin Mîndrilă, a declarat că Ministerul Sănătății a alocat acești bani ca urmare a intervențiilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, la ministrul Sănătății. „Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani a primit de la Ministerul Sănătății 25 de milioane de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală de investigații ultraperformantă. Este vorba de echipamente medicale de care spitalul avea mare nevoie”, a precizat Constantin Mîndrilă. Directorul Spitalului Județean a ținut să precizeze că banii sunt alocați Spitalului Județean în două tranșe de către Ministerul Sănătății în urma demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. „Å¢in să mulțumesc președintelui Marian Oprișan pentru sprijinul acordat în alocarea celor peste 25 milioane de lei pentru dotarea cu aparatura medicală necesară desfășurării în bune condiții a activității din această unitate medicală”, a precizat Constantin Mîndrilă.

Sănătatea, prioritară pentru administrația județeană

    Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că sănătatea trebuie să rămână o prioritate a tuturor celor cărora le pasă de oameni. Acesta a arătat că, din păcate, nepăsarea și lăcomia unora au adus aproape în colaps sistemul sanitar, „o realitate cu care noi ne confruntăm zi de zi”. „Deși ne-am dori, minuni nu se pot face peste noapte, dar cu preocupare și muncă poți îndrepta lucrurile. Este ceea ce noi facem zi de zi la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Acest spital a fost dat în folosință în 1972 și de atunci nu a mai beneficiat, decât sporadic, de dotare cu aparatură modernă….până în 2015 când am făcut toate demersurile necesare pentru ca și Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon” să poată fi dotat cu aparatură de ultimă generație. Din 2015 și până în prezent, la Focșani au sosit aparate care însumează 25 milioane lei și care au transformat spitalul, dintr-o unitate sanitară care oferea servicii la standardele din ’80, într-o unitate sanitară care poate oferi servicii medicale la standarde actuale”, a precizat Marian Oprișan.

    Astfel, au fost dotate cu echipamente nouă săli de operații, au fost montate aparate noi de radiologie și de video-endoscopie. De asemenea, la Secția ATI au fost instalate șase aparate de anestezie de înaltă performanță, iar ecografe de ultimă generație au fost montate la secția Interne, Gastro-enterologie, Ambulatoriu. Blocul operator a fost dotat cu un microscop oftalmologic care permite realizarea de operații extrem de complicate și cu un microscop chirurgical de ultimă generație. Nu în ultimul rând, trebuie spus că în următoarele zile va fi instalat la Focșani și un computer tomograf.

 „Acestea sunt fapte, nu vorbe! Acestea sunt lucrurile pe care noi, zi de zi, le facem pentru sănătatea dumneavoastră, cu pași mici, dar siguri pentru că știm de unde am plecat și știm că vrem să transformăm Spitalul de Urgență «Sfântul Pantelimon» într-o unitate sanitară de prim rang în Regiunea de Sud-Est și o vom face cu sprijinul și încrederea cetățenilor județului Vrancea!”, a afirmat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.


25 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?