Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Confesiunile unui recidivist. A trecut pe lângă o casă cu luminile stinse și s-a hotărât să dea o spargere: a furat bijuterii, ceasuri și parfumuri

O „lovitură” din decembrie anul trecut l-a trimis pe un recidivist vrâncean în spatele gratiilor, acesta fiind pedepsit cu închisoare cu executare pentru furtul unor bijuterii, ceasuri de mână și parfumuri. Fapta pusă în sarcina acestuia a fost comisă pe 16 decembrie, în dauna unui focșănean, în casa căruia inculpatul a intrat și de unde a sustras mai multe bunuri, creând astfel un prejudiciu total de aproximativ 11.000 lei. Fiind recidivist, autorul a fost ușor de identificat, dat fiind că lăsase amprente. De altfel, bărbatul nici nu a încercat să mintă, recunoscând că în cursul lunii decembrie 2022, în timp ce se plimba, a observat o casă cu luminile stinse și considerând că proprietarii nu sunt acasă, a hotărât să intre și să sustragă bunuri pentru a face rost de bani.

Mai mult decât atât, inculpatul a și detaliat că a sărit gardul prin fața casei, a încercat să deschidă ușa dar, pentru că nu a reușit, a spart un geam și a intrat în locuință. Din interior, a precizat acesta, a luat 5 ceasuri de mână, mai multe bijuterii, o cheie auto și parfumuri, pe care le-a pus într-o sacoșă găsită în cămară, după care a ieșit pe aceeași fereastră pe care intrase. La scurt timp, a reușit să vândă bunurile sustrase, însă în timpul anchetei a promis că va încerca să acopere o parte din prejudiciu. În urma procesului, instanța a avut în vedere că bărbatul ieșise din penitenciar cu un an și o lună înainte de acest furt, având un rest rămas de executat de 140 de zile dintr-o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare, astfel că sentința a fost una pe măsură:

(…) condamnă pe inculpatul (…), la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, (…) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului (…) durata reţinerii şi arestării preventive de la 28.12.2022, la zi. (…) menţine măsura arestării preventive a inculpatului (…), până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dar nu mai mult de 60 de zile. (…) admite acţiunea civilă intentată de partea civilă (…). Obligă inculpatul (…) la plata sumei de 11.000 de lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă. (…) obligă inculpatul la plata a 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 400 lei fiecare reprezintă cheltuielile judiciare din faza urmăririi penale). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în sentința judecătoriei.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: cottonbro studio-pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?