Florin Alexandru L., un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Dumitrești, a murit, iar o adolescentă de 17 ani a fost rănită, după ce mașina în care se aflau a intrat duminică dimineață într-un autobuz oprit la o trecerea pentru pietoni, accidentul producându-se pe DN 2A, în județul Constanța.
Cele șase persoane aflate în mijlocul de transport în comun nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, tânărul de 24 de ani, din județul Vrancea, conducea duminică dimineață un autoturism pe DN 2A dinspre Constanța către Hârșova. La un moment dat, în zona intersecției de la Hanul Morilor, șoferul a intrat cu mașina într-un autobuz care era oprit la o trecere pentru pietoni. În urma accidentului, șoferul a murit, iar o fată de 17 ani aflată pe locul din dreapta-față a fost rănită ușor, fiind dusă la spitalul din Hârșova.
Pe pagina de facebook a tânărului vrâncean, care de altfel se descria, prin postările sale, ca fiind un împătimit al vitezei, cunoscuți și prieteni au postat mesaje de condoleanțe. „Dumnezeu să te odihnească în pace, ai plecat prea repede dintre noi, offf”, „Dumnezeu să te odihnească prieten bun, rămâi cu bine!!”, „Dumnezeu să te ierte fratele meu … am rămas fără cuvinte!!”, „Dumnezeu să te ierte suflet bun! Ai fost și rămâi un caracter de milioane, erai prea tânăr… Încă nu îmi vine să cred… Rămâi o amintire plăcută. Dumnezeu să te odihnească!”, „Prietene drag,nu îmi vine să cred că ai plecat prea devreme, nu te voi uita niciodată! Dumnezeu să te ierte în pace!”, au scris prietenii tânărului decedat pe profilul său de facebook.