Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Volei junioare, Turneu Final – Focșănencele au luat un punct clujencelor

 

  • LPS Cluj Napoca – CSS Academika Focșani 2007 3-2 (25-12, 25-13, 24-26, 21-25, 15-6)

În a doua zi a Turneului final al Campionatului Național de volei junioare, de la Târgu Mureș, CSS Academika Focșani a întâlnit puternica formație a LPS Cluj Napoca. În primul joc al lor în turneu, clujencele trecuseră cu 3-1 de una dintre candidatele la medalii, Dinamo București, cu 3-1, în timp ce fetele Focșaniului câștigaseră cu 3-0 întâlnirea cu CTF Mihai I București.

Partida de ieri a fost extrem de disputată și s-a încheiat cu victoria LPS Cluj, în cinci seturi, 3-2. După două seturi adjudecate la 12 și 13 de clujence, elevele profesorilor Mihaela Tașkiran și Petrică Damian le-au câștigat pe următoarele două, la 24 și 21. În setul al cincilea, focșănencele au avut un început mai bun, însă, parcă apăsate de posibilitatea câștigării meciului, au făcut în continuare multe erori tehnice și au fost întrecute cu 15-6! Dar au obținut un punct care poate conta foarte mult în configurația clasamentului final!  

          Astăzi, CSS Academika va întâlni, de la ora 18,00 pe CSU Târgu Mureș.

Meciurile turneului sunt transmise live pe pagina de Facebook CSU Tîrgu Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?