Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sute de locuri de muncă sunt vacante în Vrancea și în CEE

Lista locurilor de muncă, declarate vacante în această perioadă şi date publicităţii de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vrancea, cuprinde 337 oferte în județ și 275 în Comunitatea Economică Europeană (CEE). Angajatorii vrânceni pun la dispoziție locuri de muncă pentru: operator confecționer industrial (90), muncitor necalificat (41), muncitor necalificat în industria confecțiilor (28), călcătoreasă lenjerie (18), lucrător comercial (13), agent de securitate (10), casier (10), electrician (10), șofer (10), strungar (7), frezor (7), sudor (6), ospătar (6), manipulant mărfuri (6), inginer mecanic (6), barman (6), ambalator manual (5), bucătar (5) și patiser (5).

Tot în Vrancea, cei care își caută un loc de muncă pot alege dintre următoarele opțiuni: tâmplar universal (4), lăcătuș mecanic (4), contabil (4), ajutor de bucătar (4), confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice (3), mecanic auto (3),vânzător (3), tapițer (2), sculer matrițer (2), operator mașini unelte comandă numerică (2), mașinist la mașini pentru terasamente (2), îngrijitor animale (2), inspector ITP (2), brutar (2), agent de vânzări (1), electrician (1), electrician auto (1), electromecanic (1), fochist (1), gestionar depozit (1), instalator instalații tehnico-sanitare și gaze (1),  modelier confecții (1), rectificator universal (1) și tinichigiu auto (1).

În CEE sunt disponibile 275 locuri de muncă

În Austria sunt disponibile următoarele locuri de muncă: recepționer (5) cu un salariu de 1.900 – 2.900 euro brut/ lună; ajutor bucătar (5) cu un salariu de 1.700 – 2.100 euro brut/ lună; bucătar (5) cu un salariu de 2.000 – 3.000 euro brut/ lună; cameristă (5) cu un salariu de 1.700 – 2.100 euro brut/ lună; barman (5) plătit cu 1.700 – 2.100 euro brut/ lună; chef de rang/ manager restaurant (5) plătit cu 1.900 – 2.700 euro brut/ lună; ospătar/ chelner (5) plătit cu 1.800 – 2.600 euro brut/ lună; tehnician electrician (instalator) (5) plătit cu 35.000 euro brut/ an; supraveghetor conducte industriale (5) cu un salariu de 42.000 – 47.000 euro brut/ an; sudor autogen (5) cu un salariu de 39.645 euro brut/ an; sudor TIG/ MAG pentru construcție și reparații rezervoare (5) cu un salariu de 35.000 – 40.000 euro brut/ an; sudor TIG/ E pentru construcții țevi (5) plătit cu 35.000 – 40.000 euro brut/ an; sudor TIG pentru construcție țevi (5) cu un salariu de 39.645 euro brut/ an; costructor țevi conform ISO (5) cu un salariu de 35.000 – 40.000 euro brut/ an; mașinist, montator instalații, mecanic întreținere instalații (5) cu un salariu de 39.645 euro brut/ an; montator țevi de termoficare pentru construcții (5) plătit cu 39.645 euro brut/ an; constructor panouri de control (5) cu un salariu de 36.400 euro brut/ an; supraveghetor instalații mecanice (5) plătit cu 42.000 – 47.000 euro brut/ an; supraveghetor instalații electrice (5) plătit cu 42.000 – 47.000 euro brut/ an; supraveghetor construcții și reparații rezervoare (5) cu un salariu de 41.700 euro brut/ an; montator hidraulic (Ermeto) – conducte cu diametru mic (5) plătit cu 35.000 – 40.000 euro brut/ an; instalator sanitar aer condiționat (7) cu un salariu de 1.673 euro net/ lună și ajutor ospătar/ chelner (5) plătit cu 1.700 – 2.100 euro brut/ lună.

În Germania sunt disponibile locuri de muncă pentru: ospătar (1) plătit cu 15 euro brut/ oră, bucătar (1) plătit cu 18 euro brut/ oră, asistent medical generalist sau asistent medical de radiologie (1) cu un salariu de 3.200 euro brut/ lună, zidar-tencuitor (1) plătit cu 12 euro brut/ oră, operator utilaje și instalații (1) plătit cu 17,26 euro brut/ oră, muncitor în producție (10) plătit cu 14,50 euro brut/ oră, asistent medical (5) cu un salariu de 2.800 euro brut/ lună, asistent medical (1) cu un salariu de 1.800 euro brut/ lună, farmacist (1) cu un salariu de 3.360 euro brut/ lună, lucrător în bucătărie (2) plătit cu 13 euro brut/ oră, ucenic în tehnologia construcțiilor (structuri metalice) (2) cu un salariu de 797 – 909 euro brut/ lună, tehnician constructor (Inginerie Mecanică) (1) plătit cu 2.500 – 3.000 euro brut/ lună, electronist – specializat în mentenanță (1) plătit cu 17,26 euro brut/ oră, mecanic industrial – specializat în mentenanță (1) plătit cu 17,26 euro brut/ oră, inginer proiectant – design electric (2) plătit cu 18 – 20 euro brut/ oră și mecanic instalații pentru refrigerare, aer condiționat și pompe căldură (2) plătit cu 12 euro brut/ oră.

În Finlanda este valabil un post pentru lucrător în agricultură plătit cu 9 euro brut/ oră, în timp ce în Norvegia sunt disponibile locuri de muncă pentru șofer de autobuz (40) plătit cu 36.000 NOK brut/ lună și muncitor în producție (40) plătit cu 199,78 NOK/ oră. În Spania se caută tehnician mentenanță electromecanică – automatică echipamente industriale (2) cu un salariu de 28.000 – 35.000 euro brut/ an și tehnician mentenanță mecanică echipamente industriale (3) plătit cu 28.000 – 35.000 euro brut/ an. În Olanda se caută lucrător în seră de flori (2) cu salariu nespecificat, serigraf (1) cu un salariu de 2.300-2.700 euro brut/lună și legumicultor (16) plătit cu 14 euro brut/ oră. În Slovenia se caută 20 de muncitori producție procesare produse carne pasăre cu un salariu de 1.205 euro brut/ lună.

          Informații suplimentare puteți obține de la reprezentanții AJOFM Vrancea: Tel.: +40237 224677; +40237 224678; e-mail: ajofm@vn.anofm.ro; site –www.vrancea.anofm.ro.

Sursa foto: Los Muertos Crew – pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?