Restricția de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă (MTMA) autorizată superioară limitei de 5 tone pe podul de la Agigea va fi menținută până la data de 15 iunie, traficul rutier fiind permis doar autovehiculelor destinate transportului de persoane și a celor cu regim de circulație prioritară, a anunțat, luni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). „CNADNR anunță participanții la trafic menținerea până la data de 15.06.2016 a măsurii de restricționare a circulației autovehiculelor cu MTMA = 5 tone pe podul de la Agigea, situat pe DN 39 la poziția kilometrică 8+988, fiind permis exclusiv traficul autovehiculelor destinate transportului de persoane si a celor cu regim de circulație prioritară menționate în OUG 195/2002 (…), atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență”, se arată într-un comunicat al CNADNR.
Potrivit sursei citate, traficul rutier se va desfășura pe benzile centrale ale podului, iar viteza de deplasare va fi limitată la 50 km/h. Pe durata adoptării măsurii de restricționare a circulației, autovehiculele cu MTMA de peste 5 tone vor utiliza variante ocolitoare. Astfel, pentru relația București â Port Constanța Sud â Agigea â Negru Vodă â Mangalia și retur se va urma traseul: A2 (București â Constanța â Nod rutier Medgidia) â DJ 381 (Nod rutier Medgidia â Ciocârlia de Sus) â DN 3 (Ciocârlia de Sus â Cobadin) â DJ 391 (Cobadin â Mereni â Topraisar) â DN 38 (Topraisar â Agigea) â DN 39 (Agigea â Mangalia) și retur.
De asemenea, pentru relația Hârșova (DN 2A) â Tulcea (DN 22) â Port Constanța Sud â Agigea â Negru Vodă â Mangalia și retur se va urma ruta: A4 (nod rutier Ovidiu â Nod rutier A4 cu A2) â A2 (nod rutier A4 cu A2 â Nod rutier Medgidia) â DJ 381 (Nod rutier Medgidia â Ciocârlia de Sus) â DN 3 (Ciocârlia de Sus â Cobadin) â DJ 391 (Cobadin â Mereni â Topraisar) â DN 38 (Topraisar â Agigea) â DN 39 (Agigea â Mangalia) și retur.
Conducătorii autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată superioară limitei de 5 tone, care au ca destinație finală Portul Constanța, vor putea utiliza și alte variante ocolitoare, ca urmare a deschiderii circulației pe noul pod rutier al Canalului Dunăre â Marea Neagră. În acest sens, pentru relația București â Port Constanța Sud și retur, traficul rutier se va desfășura pe următoarea rută ocolitoare: A2 (București â Constanța) â nod rutier A4 â intrare Port Agigea â Constanța Sud (pe noul pod rutier, la km 0+540 al Canalului Dunăre â Marea Neagră) â Poarta 10 bis (Port Constanța).
În același timp, pentru relația Hârșova (DN 2A) â Port Constanța Sud și retur, traseul de ocolire va fi: A4 (nod rutier Ovidiu â Nod rutier A4 cu A2) â A4 â intrare Port Agigea (pe noul pod rutier, la km 0+540 al Canalului Dunăre â Marea Neagră) â Poarta 10 bis (Port Constanța Sud). Pentru relația Mangalia â Port Constanța și retur, traseul de ocolire va fi: Mangalia â DN 39 â Agigea â intersecție DN 39 cu DN 39A â DN 39A â intrare Port Constanța.