Vineri, 5 mai 2023, un număr de 23 de candidați din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, eligibili pentru a se înscrie la concursul de titularizare pentru disciplina Religie în sesiunea iulie 2023, au participat la un interviu preliminar, prevăzut de Procedura de acordare și de retragere a avizului scris (binecuvântării) al Chiriarhului pentru desfășurarea de activități în învățământul religios și teologic.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, interviul a avut loc la Biblioteca Eparhială „Ghenadie Episcopul” din municipiul Buzău, în fața unei comisii alcătuite din: pr. Dan Necula – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, dl prof. Robert-Mugurel Roșioru – inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, respectiv dna prof. Melania-Emanuela Pătrășcanu – inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.
Candidații au extras individual câte o întrebare pregătită în prealabil, care a vizat diverse aspecte ale activității de la catedră, înțelegerea rolului pe care îl are în mod special profesorul de religie în viața elevilor din zilele noastre și conlucrarea cu celelalte cadre didactice din școală și cu parohiile. De asemenea, s-a recomandat candidaților să implementeze proiectele educaționale și catehetice inițiate de Patriarhia Română, Centrul Eparhial sau de alte structuri și organizații. „Această nobilă misiune de a fi profesor de religie presupune o responsabilitate imensă, deoarece elevii ar trebui să vadă în fiecare profesor al acestei discipline mai mult decât un dascăl care să transmită cunoștințe teoretice, și anume un sculptor de suflete care să Îl propovăduiască pe Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvânt, faptă și pilda propriei vieți”, a spus pr. cons. Dan Necula, în cuvântul adresat aspiranților pentru posturile didactice de religie disponibile în cele două județe. Proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice vacante din învățământul preuniversitar la disciplina Religie este programată în data de 12 iulie 2023.