N-am primit răspuns la întrebarea din titlu, pentru că nici nu am adresat-o; am fost la întâlnirea de vineri, de la Colegiul Național „Al.I.Cuza” din Focșani, ca observator al dialogului dintre elevi, profesori și istoricul Armand Goșu, invitat al catedrei de istorie. Dacă la începutul războiului eram îngrijorată, atunci când am aflat informațiile privind împărțirea de arme și muniție oricui putea și voia să lupte, în lumina evenimentelor din Serbia, de săptămâna trecută, sunt de-a dreptul îngrozită.
Asta pentru că, dincolo de abordarea punctuală a subiectului atacului armat de la școala din Belgrad și a celui care a urmat, abordare extrem de importantă (și aici vă recomand articolul de pe spotmedia.ro – Ce învățăm din masacrul de la Belgrad? Suflete zdrobite zdrobesc suflete – https://bit.ly/3NLmunO), rămâne discuția despre sutele de mii de arme și muniția rămase în spațiul ex-iugoslav, după războaiele care au dus la destrămarea Republicii Federative a Iugoslaviei. Și atunci nu pot să nu mă îngrozesc la gândul că sute de mii de arme și muniția aferentă vor rămâne în Ucraina după ce războiul se va fi terminat, într-un fel sau altul, dar consecințele lui, pe plan psihologic și social, vor fi resimțite cine știe cât timp, cine știe cum…
Profesoarele Gabriela Obodariu, Lămîița Șerban și Mihaela Oprea au fost moderatoarele dialogului istoricului Armand Goșu cu elevii și profesorii CNAIC, subiectul fiind „conflictele lumii contemporane”, plecând de la cartea scrisă de invitat, „Putin, Obsesia Imperiului”. Armand Goșu, aveam să aflu, a copilărit la Focșani, iar vineri, sala Bibliotecii Colegiului Cuza a fost plină cu cei interesați de Rusia, Putin, Ucraina, conflictul de la granița României. A fost primul invitat din ceea ce va fi „seria Dialogurilor CNAIC”.
„Este o bătălie pe narațiuni istorice”, a spus invitatul cuziștilor, iar „narațiunea lui Putin pune sub semnul întrebării statalitatea Ucrainei, considerată o invenție a lui Stalin, și națiunea ucraineană, pe care o consideră o invenție a austriecilor”. Alături de bieloruși, ucrainenii sunt considerați de Rusia ca parte a slavilor de Est, de Răsărit, adică tot ruși. Doar că ucrainenii nu se consideră ruși. Mai mult, a explicat istoricul Armand Goșu, chiar și pentru etnicii ruși din Ucraina, Rusia a devenit sinonimă cu dictatura, cu statul autoritar, așa că identitatea ucraineană este din ce în ce mai puternică.
„Ucrainenii rescriu istoria”, a explicat invitatul CNAIC, întors recent din Ucraina, unde a vizitat muzee cu etaje goale. „Ucrainenii resping tot ce e rus, de la limbă la simboluri”, mai spune Armand Goșu, care crede că așa cum stalinismul nu i-a supraviețuit lui Stalin, nici „putinismul” nu-i va supraviețui lui Putin decât în măsura în care vor fi destui oameni interesați de supraviețuirea acestui sistem.
Cel mai timpuriu stat al slavilor estici a fost Rusia Kieveană, predecesoare a celor trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: rușii, bielorușii și ucrainenii. Dar ucrainenii nu se mai revendică de la Vladimir cel Mare, cneaz al Kievului, „Întocmai cu Apostolii și Luminătorul Rusiei”, considerat cel care i-a creștinat pe slavii de răsărit, ci de la cneazul Ivan Mazepa, considerat părintele ideii de independență a ucrainenilor, și care ar fi murit în România.
Istoricul Armand Goșu a vorbit și despre „viața religioasă vibrantă” din Ucraina, dar și despre scenariile privind sfârșitul războiului. „Cea mai puțin probabilă e victoria Rusiei, o probabilitate medie spre mare o are victoria Ucrainei, iar o probabilitate mare spre foarte mare este cea a unui război de durată, cu teritorii în continuare ocupate de ruși”, a fost răspunsul istoricului la una dintre întrebările din sală.
Dar ajută Occidentul suficient Ucraina și va continua să o facă? Nu prea, e ca și cum Vestul „se teme ca o victorie a Ucrainei să nu ducă la o prăbușire a Rusiei”, situație căreia nimeni nu e pregătit să-i facă față, având în vedere și relațiile tensionate între statele vestice și China.
A fost adusă în discuție și situația din Republica Moldova, între cei prezenți numărându-se și doi elevi din țara de peste Prut. „Guvernarea era pregătită să facă reformă, nu să facă față unui război”, a spus istoricul, însă, a continuat acesta, statul moldovean este acum „sub lumina reflectoarelor” Occidentului. În ceea ce privește integrarea în NATO și UE, dar și înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” (istoricul considerând că nu trebuie exagerată importanța deciziei, luată, a spus el, la insistența Bucureștiului), cei doi elevi mi-au părut destul de pesimiști (sau or fi realiști), în condițiile în care, au spus ei, există mulți pro-ruși în țara lor, care nu văd cu ochi buni apropierea de România, iar mulți dintre cei care au pașaport românesc, de fapt vor doar să profite de avantajele cetățeniei române. Cei doi elevi nu aveau deloc această perspectivă romantică pe care o au mulți dintre noi, inclusiv eu, privind vreo aprigă dorință de unire a moldovenilor.
Chiar și în ceea ce privește comunitatea de români din Bucovina de Nord, despre care a întrebat preotul Pătrășcanu, și despre care eram personal interesată, bunicii mei fiind originari din zona Cernăuți, Armand Goșu a precizat că oamenii sunt împărțiți între cei care se consideră români și cei care se consideră ucraineni, etnici români, mulți acuzându-se unii pe alții că sunt agenți.
Când am ajuns la intrarea în liceu, l-am rugat pe un tânăr care mi-a ieșit în cale să-mi spună unde e biblioteca. Mi-a spus că mă conduce până acolo, că e și destinația lui. Doar că nu știa de evenimentul organizat de catedra de istorie, mergea acolo ca să-și facă temele. Nu m-a lăsat de izbeliște însă când a auzit de la mine de întâlnire, și-a făcut „datoria” de însoțitor până la capăt. Elevii din sală nu păreau apăsați de greutatea subiectelor abordate, ba chiar au pus întrebări ale căror răspunsuri nu au fost ușor de dat. În clădirea cu tradiție seculară, am simțit energia tuturor acelor tineri care zumzăiau pe coridoare, frumoși, respectuoși, și m-am încărcat și eu cu ea. În după-amiaza aceea însorită, ieșind din CNAIC, Putin, Ucraina, Serbia, războiul, crimele, armele, durerea, lacrimile, s-au estompat; până la următoarele știri despre atrocități comise în numele națiunii, dreptății, onoarei, credinței, patriei sau cine știe ce narațiuni mai inventează politicienii și oamenii din umbra acestora ca să justifice războaie, invazii, distrugeri, genocide.
