Rapper-ul Snoop Dogg cântă la Arenele Romane din București pe 29 august, informează site-ul eventim.ro. Potrivit platformei dedicate vânzării de bilete pentru diverse evenimente, un loc la concert în zona „Acces General” costă 179 de lei și poate fi rezervat începând de luni. Snoop Dogg a fost, în urmă cu doi ani, subiectul unei adevărate campanii ce își propunea să aducă vedeta în concert în țara noastră, după ce rapper-ul și-a dar check in, din greșeală, pe contul său de Instagram, în localitatea Bogata din Mureș. Ulterior, comunei mureșene i-a fost dedicat un site – visitbogata.com, care avea ca scop și aducerea vedetei la un concert în acest loc. „Cu doar 2.000 de locuitori, comuna, în care se ajunge în cinci ore, cu mașina, de la București, este locul perfect pentru o vacanță relaxată. Apropiată de Cluj-Napoca, Mediaș, Sighișoara și Târgu Mureș, Bogata este locul perfect dacă vreți să vă relaxați în natură”, mai scriu creatorii site-ului, care îi „previn” pe potențialii vizitatori de sfârșit de săptămână că vor avea „cel mai relaxant weekend” pe care și-l pot imagina.