Elevii vrânceni ar putea urma exemplul colegilor lor din alte județe ale țării, care astăzi, în pauza mare, vor ieși în curțile unităților de învățământ în care învață, împreună cu ai lor profesori, iar în tot acest timp clopoțelul sau soneria care anunță că s-a terminat ora va suna continuu.
Potrivit liderului ales al Sindicatului Liber din Învățământ Vrancea, Constantin Ionescu, Consiliul Național al Elevilor a decis ca în zilele de 25 și 27 mai să protesteze față de problemele din sistemul educațional, într-un mod inedit. Elevii, însoțiți de cadre didactice, își vor petrece timpul alocat pauzei mari în curțile unităților de invățământ, iar în tot acest timp clopoțelul sau soneria va suna permanent. „Este o inițiativă a Consiliului Național al Elevilor. Din câte știu, acțiunea va avea loc pe 25 și 27 mai. Elevii sunt nemulțumiți de subfinanțarea sistemului de învățământ. Noi îi susținem, așa cum și ei ne susțin pe noi, cadrele didactice”, a transmis Constantin Ionescu.
În altă ordine de idei, pe data de 1 iunie, 50 de cadre didactice din Vrancea vor participa la un marș de protest, ce va avea loc în București. Marșul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. „Pe 1 iunie, elevii și-au manifestat dorința de a fi alături de noi la marșul organizat de FSLI”, a adăugat Constantin Ionescu.