Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

FOTO! Expoziție la Parohia „Sfântul Gheorghe”- Sud, cu lucrări realizate de copiii Centrului de Asistență și Sprijin din cadrul DGASPC Vrancea

Perioada Postului Mare din acest an a fost marcată de o nouă colaborare între doi parteneri tradiționali în proiecte educaționale: Centrul de Asistență și Sprijin Focșani, din cadrul DGASPC Vrancea, și Parohia „Sfântul Gheorghe”-Sud din municipiu. Conlucrarea dintre cele două entități este o tradiție, pentru că atât de multe amintiri, atât de multe momente încărcate de emoție s-au strâns de-a lungul celor 10 ani de activități dedicate beneficiarilor măsurilor de sprijin din cadrul centrului, încât și unii, și alții simt că fac parte din aceeași familie.

În săptămânile postului, activitățile organizate s-au concentrat pe pregătirea pentru sărbătorile pascale, ca parte a Proiectului catehetic eparhial Trepte spre lumina Învierii lui Hristos, inițiat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Proiectul și-a propus să aducă în atenția copiilor și tinerilor aflați în grija Centrului de Asistență și Sprijin importanța sărbătorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cunoașterea și trăirea învățăturii creștin-ortodoxe, promovarea valorilor moral-creștine, formarea virtuților creștine și consolidarea comportamentului religios-moral. De asemenea, s-au mai urmărit dezvoltarea simțului estetic, stimularea creativității, cultivarea sensibilității, precum și formarea și consolidarea deprinderilor tehnice corecte de desen, pictură și colaj.

Activitățile au cuprins două teme majore: tradiții și obiceiuri de Paști, tinerii beneficiari realizând, sub îndrumarea doamnelor educatoare ale centrului, picturi pe figurine de ipsos și ouă încondeiate, respectiv semnificația sărbătorilor pascale, prezentată în cateheze susținute săptămânal, în Postul Mare, de către pr. Dan Lucrețiu Pătrășcanu, la modulul de tip familial „Forget Me Not”, unde locuiesc tinerii aflați sub supravegherea instituției sociale.

Totul a culminat cu organizarea unei expoziții a lucrărilor realizate de copii, în acest răstimp, la biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Sud, în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, 9 aprilie 2023. Explozia de culoare și frumos, prezentă în expoziție, s-a armonizat cu bucuria acestei sărbători care prefigurează Învierea Mântuitorului.

Experiențele trăite pe parcursul celor șase săptămâni ne-au îmbogățit spiritual, deopotrivă și pe noi, ca educatori, și pe tinerii noștri învățăcei, au consolidat bucuria comuniunii și ne-au pregătit pentru a ne lumina sufletele cu Lumina lui Hristos, care luminează tuturor.

Pr. Dan Lucrețiu Pătrășcanu

Parohia „Sf. Gheorghe”-Sud din Focșani

Protoieria Focșani I

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?