Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

ISU Vrancea așteaptă VOLUNTARI


Începând cu data de 10 mai a.c., la nivel național a fost demarat programul de voluntariat „Salvator din pasiune”, care oferă șansa, celor interesați, de a deveni voluntari în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din România. După parcurgerea unor programe de pregătire, voluntarii, împreună cu profesioniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea vor participa la misiunile de intervenție, vor utiliza noțiunile de bază în acordarea primului ajutor calificat, vor fi implicați în acțiunile de ajutor umanitar și în cele de popularizare a mesajului preventiv.
    Printre drepturile și beneficiile celor care vor desfășura activități de voluntariat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea enumerăm: program flexibil; eliberarea certificatului de voluntariat și a raportului de activitate; participarea la sesiuni de formare în domeniul situațiilor de urgență, atât la începutul activității, cât și pe parcurs, pentru a beneficia tot timpul de cele mai noi informații în domeniu; participarea la probele individuale și pe echipe ale concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
    Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor cu intenție.
    Acest proiect se va derula în perioada 10.05- 29.07.2016, astfel: perioada de recrutare și înscrieri este 10.05 – 17.06.2016 (în limita a 40 de voluntari), analizarea dosarelor se va realiza în intervalul 20.06 – 08.07.2016 de către o comisie de selecție constituită la nivelul IGSU, iar perioada destinată încheierii contractelor de voluntariat este 11.07 – 29.07.2016.
    Dosarul candidatului trebuie să conțină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare, adeverința medicală și acordul părinților/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
    Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obținute la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea și pe site-ul instituției noastre, la adresa www.isujvn.ro.
    VÄ‚ AÅžTEPTÄ‚M ALÄ‚TURI DE NOI!

                Compartimentul Informare și Relații Publice al I.S.U. Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?