Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

APIA Vrancea eliberează adeverințe pentru crescătorii de animale

Crescătorii de animale care beneficiază de fondurile europene acordate pentru intervenția  DR 06 – Bunăstarea animalelor pot obține adeverințe de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru accesarea de credite necesare finanțării activităților curente. Procedura anunțată de APIA prevede ca fermierul să depună o solicitare scrisă în urma căreia i se eliberează o adeverință care confirmă că a fost depusă cerere de plată aferentă anului de angajament 2023, pentru DR 06 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări. Prin adeverință eliberată de APIA se confirmă valoarea de 85% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată. Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

„Dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%. În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii”, se arată în comunicatul APIA Vrancea. Până în prezent, APIA a încheiat Convenții cu mai multe instituții bancare și nebancare și cu cele două fonduri de garantare, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM). Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare, vor fi postate pe site-ul instituției: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?