Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Johnny Depp, acuzat de violențe conjugale de soția sa, Amber Heard


Actorului american Johnny Depp i-a fost interzisă de un tribunal din Los Angeles apropierea la mai puțin de sută de metri de soția sa, actrița Amber Heard, care a afirmat că a fost agresată de starul hollywoodian și căruia i-a cerut săptămâna trecută divorțul, relatează AFP. Un judecător din Los Angeles a emis „un ordin temporar de restricție”, care îi interzice lui Johnny Depp să se apropie până pe 17 iunie la mai puțin de 100 de metri de soția sa, potrivit unui purtător de cuvânt al tribunalului. Heard, în vârstă de 30 de ani, a apărut vineri la tribunal cu o vânătaie la ochi după ce în cursul săptămânii ceruse să divorțeze de actor după 15 luni de căsătorie și a pretins o pensie alimentară, invocând „diferențe ireconciliabile”.
    Potrivit TMZ, Depp ar fi lovit-o în față cu un iPhone. Site-ul a postat o poză a actriței cu ochiul și obrazul învinețit. Heard ar fi prezentat judecătorului un dosar de 40 de materiale și fotografii în cadrul unei audiențe desfășurate cu ușile închise. Actorul i-ar fi oferit soției sale bani pentru a ține tăcere asupra faptelor, notează TMZ. Poliția din Los Angeles (LAPD) a intervenit săptămâna trecută, în urma unui apel de urgență, dar nu a găsit dovezi de „violență conjugală”, iar victima nu a vrut să depună plângere, potrivit unei surse a poliției. În documentele predate judecătorului, actrița notează că „pe parcursul întregii noastre relații Johnny m-a agresat verbal și psihic”. Amber Heard a precizat că soțul ei are un trecut cunoscut de „probleme de droguri și alcool”, calificându-l pe  pe Depp, care va împlini curând 53 de ani, drept „paranoic”.
    Judecătorul i-a refuzat însă actriței solicitarea privind custodia unică asupra cățelului său, Pistol, pe care dorește să-l „protejeze” de Johnny Depp. Magistratul a considerat că „nu există motive pentru care Pistol ar trebui să fie protejat” de actor, dar a decis ca apartamentul împărțit din centrul orașului Los Angeles să rămână, deocamdată, în folosința actriței. Cei doi actori, care nu au copii împreună, s-au aflat în centrul unui scandal care a fascinat Australia mai multe luni de zile, după ce au fost reținuți pentru introducerea ilegală a celor doi câini ai cuplului pe teritoriul australian. Heard a fost acuzată ca i-a introdus ilegal pe terrierii Pistol și Boo în această țară, în timpul unei vizite întreprinse anul trecut alături de Depp în Queensland, unde actorul filma ultima viitorul lungmetraj din „Pirații din Caraibe”, „Dead men Tell no Tales”.

Vanessa Paradis, fosta parteneră a lui Johnny Depp, sare în apărarea actorului

    Actrița și cântăreața franceză Vanessa Paradis, fosta parteneră a lui Johnny Depp, l-a apărat pe actor, acuzat de violențe conjugale de soția sa, Amber Heard, care a cerut divorțul, relatează AFP. Într-o scrisoare de mână, pe care site-ul de celebrități TMZ afirmă că a obținut-o direct de la Vanessa Paradis, vedeta franceză îl descrie pe tatăl copiilor ei ca pe „o persoană sensibilă, iubitoare și iubită”.  Actrița franceză, care are împreună cu Depp doi copii, a scris o scrisoare în care cataloghează declarațiile lui Heard drept ‘revoltătoare’. ‘În toți anii de când îl cunosc pe Johnny, nu a comis niciodată vreun abuz fizic asupra mea, iar aceste acuzații nu seamănă deloc cu bărbatul alături de care am trăit 14 ani minunați”, scrie Vanessa Paradis.
    Fiica lor Lily-Rose Depp, în vârstă de 17 de ani, care a debutat la rândul ei ca actriță, a postat pe Instagram o fotografie de când era copil alături de tatăl ei când acesta o ține de mână și o ajută să meargă, pentru a întări afirmațiile mamei sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?