Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Clădirea Colegiului Pedagogic din Focșani a intrat în reabilitare; elevii sunt împărțiți în patru unități de învățământ

Clădirea Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret‟ Focșani a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Primăriei Focșani anunțau la începutul lunii februarie a.c. că: „în 2023 vor intra în reabilitare 8 unități școlare și un internat din Municipiul Focșani, valoarea totală a lucrărilor finanțate cu fonduri europene și de la bugetul local fiind de peste 77,3 milioane lei. Vor fi efectuate lucrări la Colegiul Național Pedagogic «Spiru Haret», Liceul de Artă «Gh. Tattarescu», internatul Liceului cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic «G.G. Longinescu», grădinițele 1, 10, 13, 15 și la Creșa 1‟. Valoarea proiectului „Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret” este de 10.838.794 lei.

Am luat legătura cu profesoara Natașa Simion, directoarea Colegiului, pentru a afla unde au fost relocați elevii, dar și când vor reveni aceștia în liceu. Am aflat că începând cu data de 27 februarie a.c., elevii de la Pedagogic au fost relocați în „patru unități de învățământ‟, și anume: Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau‟ (Liceul nr. 1) Focșani; Colegiul Tehnic „Ion Mincu‟ (Liceul nr. 4) Focșani; Școala Gimnazială „Oana Diana Renea‟ (Școala nr. 3) Focșani și Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță‟ (Școala nr. 8) Focșani.

Directoarea a precizat că unitatea de învățământ a intrat într-un amplu proces de „reabilitare exterioară termică și energetică pe fonduri europene‟ și că, „prin bugetul local, a fost aprobată și reabilitarea interioară‟. Practic, ar urma ca „geamurile și ușile să fie schimbate, la fel și gresia, parchetul și obiectele sanitare‟, de asemenea, „pereții vor fi dați cu glet și cu var‟. Vorbind despre pereți, i-am cerut un punct de vedere profesoarei Natașa Simion și cu privire la imaginile apărute în spațiul public în care se poate observa că majoritatea pereților interiori ai colegiului au fost pictați de elevi. Directoarea a spus că „este o exprimare artistică‟ și că „așa și-au exprimat elevii nostalgia‟ despărțirii de colegiul lor. Lucrările ar urma să fie gata până la finalul lunii decembrie a acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?