Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Un avion rusesc a lovit o dronă americană în apele internaţionale din Marea Neagră (armata americană)

Un incident implicând o dronă de tip Reaper de fabricaţie americană a avut loc în spaţiul internaţional din Marea Neagră. Comandamentul European al SUA a indicat într-un comunicat că două avioane ruseşti de tipul Su-27 au efectuat o interceptare nesigură şi neprofesionistă a unui avion fără pilot MQ-9 Reaper al Forţelor aeriene ale SUA care opera în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Negre, conform textului.

În jurul orei 07:03, unul dintre avioanele ruseşti Su-27 a lovit elicea unui MQ-9, determinând forţele americane să fie nevoite să doboare MQ-9 în apele internaţionale. De mai multe ori înainte de coliziune, Su-27 a aruncat combustibil şi a zburat în faţa MQ-9 într-un mod nesăbuit, necorespunzător din punct de vedere ecologic şi neprofesionist. Acest incident demonstrează lipsă de competenţă pe lângă lipsa de siguranţă şi de profesionalism, se menţionează în comunicatul citat. „Drona noastră MQ-9 efectua operaţiuni de rutină în spaţiul aerian internaţional când a fost interceptată şi lovită de un avion rusesc, ceea ce a dus la prăbuşirea şi pierderea completă a MQ-9”, a declarat generalul James B. Hecker, comandantul Forţelor Aeriene ale SUA din Europa şi din Africa. „De fapt, această acţiune nesigură şi neprofesionistă a ruşilor aproape că a provocat prăbuşirea ambelor aeronave”, a afirmat el. „Avioanele SUA şi aliate vor continua să opereze în spaţiul aerian internaţional şi le cerem ruşilor să se comporte cu profesionalism şi în siguranţă”, a adăugat Hecker.

Acest incident urmează un tipar de acţiuni periculoase al piloţilor ruşi în timp ce interacţionează cu aeronave americane sau aliate deasupra spaţiului aerian internaţional, inclusiv deasupra Mării Negre. Aceste acţiuni agresive ale echipajelor aeriene ruse sunt periculoase şi ar putea duce la erori de calcul şi la o escaladare neintenţionată, se menţionează în text. Forţele aeriene ale SUA în Europa şi în Africa survolează teritoriului suveran şi spaţiul aerian internaţional, în coordonare cu legile naţionale şi legislaţia internaţională în vigoare. Pentru a consolida apărarea şi securitatea colectivă europeană, aceste misiuni sprijină obiectivele naţionale ale aliaţilor, partenerilor şi ale SUA.

Anterior, agenţia de presă France Presse transmisese, citând două surse militare occidentale, că incidentul a avut loc deasupra Mării Negre, o zonă supravegheată puternic de NATO de la începutul războiului în Ucraina. ‘Un incident s-a produs, dar nu avem nicio confirmare că drona ar fi fost doborâtă, o anchetă este în curs de desfăşurare’, a subliniat una din aceste surse. ‘Ceva s-a întâmplat’, a confirmat cea de-a doua sursă, fără să poată oferi mai multe precizări despre natura acestui eveniment. ‘Este posibil că, prin canale diplomatice, se va atenua acest eveniment’ având în vedere situaţia extrem de inflamată cu Rusia, a comentat această sursă militară.

Drona Reaper, fabricată de societatea americană General Atomics, este o aeronavă pilotată la distanţă de tip MALE (medium altitude long endurance/altitudine medie anduranţă lungă), echipată cu senzori de bord de ultimă generaţie (sferă optoelectronică şi radar) pentru a efectua operaţiuni de supraveghere la o viteză de croazieră de 335 km/h. Cu o anvergură a aripilor de 20 de metri, drona Reaper are o autonomie de zbor de peste 24 de ore. Poate transporta mai multe tipuri de armament: bombe ghidate prin laser şi/sau GPS (GBU) sau rachete Hellfire. Echipajul său la sol este format din patru persoane. În afară de SUA, mai multe armate europene au drone Reaper în flotele lor, printre care cele britanice, italiene, franceze şi spaniole. Spaţiul de deasupra Mării Negre este scena unor interacţiuni extrem de frecvente între dronele şi avioanele din ţările NATO şi forţele armate ruse, notează AFP.

Preşedintele american Joe Biden a fost informat marţi despre incidentul petrecut deasupra Mării Negre, în care un avion de vânătoare Su-27 al forţelor ruse a lovit elicea unei drone militare americane de supraveghere Reaper, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, transmit Reuters şi AFP.

Foto: (c) Janis Laizans / REUTERS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?