Un bărbat este cercetat pentru că deţinea un radio pirat, prin care emitea, de pe terasa blocului în care locuia, programe de muzică şi intra în legătură directă cu ascultătorii. „În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, efectuează percheziţii domiciliare, în două locaţii din municipiul Bucureşti. Se efectuează cercetări într-un dosar penal faţă de o persoană bănuită de săvârşirea infracţiunii de transmisie a serviciilor de radiodifuziune fără licenţă de emisie sau licenţă de utilizare a frecvenţelor radio în sistem digital terestru, în formă continuată”, informează DGPMB.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie 2021 – ianuarie 2023, persoana bănuită, utilizând o antenă de emisie montată pe terasa blocului unde locuieşte, ar fi emis de mai multe ori radio neautorizat ce conţinea programe de muzică, activitate ce presupunea şi intrarea în legătură directă cu ascultătorii. În urma percheziţiilor, au fost identificate dispozitive pe care bărbatul le-ar fi utilizat în activitatea infracţională şi au fost identificate şi ridicate probe şi mijloace materiale de probe. Cel în cauză a fost depistat, urmând a fi condus la audieri, pentru continuarea verificărilor. „Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 96 al. 1 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002”, arată sursa citată.
Acţiunea beneficiază de sprijinul reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii.