Baloane, prăjituri, suc, tort și, ce-i mai important, elevii. Nu. Copiii..? Nici așa nu-i bine…nu li se mai potrivește. Adolescenții ? E tot un termen prea general. Da, cred că am găsit: tineri și frumoși, cu personalitate și bun simț, ambițioși, cu idealuri mari, au reușit să intre în sufletul profesorilor fără ca aceștia să știe când și cum. Părinții și cei care au venit să le fie alături ocupă ordonați cele aproape 70 de locuri din sală. Nu știi pe care să-l privești mai întâi, primul e copilul tău, bineînțeles, dar acum parcă sunt toți unul și unul.
Sala freamătă de tinerețe, ceilalți sunt spectatori. Se vehiculează că vom vedea un fim, filmul lor, dar mai durează până vor veni toți părinții și profesorii. E cea mai frumoasă așteptare dinaintea unui film. Profesorii sosesc unul câte unul, parcă sfioși ca un elev care a întârziat. Își ocupă locurile și așteaptă cuminți și poate nerăbdători să vadă ce le-au pregătit acești tineri care de acum parcă impun respect și care acum 4 ani erau cei sfioși și nerăbdători să-l cunoască pe fiecare profesor. O primă victorie pe care au obținut-o atunci și pentru care mai sunt mândri și acum a fost câștigarea concursului Miss și Mister Boboc din acel an de doi dintre ei. Au făcut o echipă minunată, ei doi și cu ei clasa, deși abia se cunoscuseră.
Nu întotdeauna Miss și Mister sunt din aceeași clasă, așa că ei au fost în culmea fericirii împreună cu diriginta. Calitațile de Miss și Mister nu impun numai un estetic deosebit și îmi vine să cred astăzi că talentul orator și carismatic al ei, seriozitatea și maturitatea amprentată cu un zâmbet subtil al lui au înclinat incontestabil balanța. În decursul celor 4 ani au ținut cu toții balanța înclinată în favoarea lor, astfel încât se vorbește, mai în șoaptă, mai cu voce tare, că sunt clasa cea mai îndrăgită de profesori. E meritul lor că au răpit dragostea profesorilor, diriginta, umanistă până în rărunchi, pasează acest merit și părinților. Părinții știu, desigur, că numai Dumnezeu poate da daruri atât de minunate. Cu siguranță, El i-a cules, unul câte unul, și i-a făcut mănunchi în clasa aceasta.
Suntem încântați și surprinși de meticulozitatea respectării pașilor prezentării filmului, de la „Acest program poate fi vizionat cu acordul elevilor, profesorilor și părinților”, „genul programului: curs festiv”, „Acest film vă va ține cu sufletul la gură”, până la regizori și actori. Sunt frânturi din buchetul lor de amintiri, de comedie, dramă, romance, acțiune și artă, răsplătite cu hohote de râs și aplauze. O profesoară face, totuși, o remarcă deosebită care le-a scăpat „Orice asemănare a personajelor cu realitatea este pur întâmplătoare”.
Aplauze și abia acum încep emoțiile. Profilul, de așa natură, ar trebui să fie de partea lor astăzi, pentru că își vor ține discursul în plen. Toți profesorii sunt prezenți, unul câte unul, în discursurile lor. Bineînțeles, din când în când sunt copleșiți de emoție și glasul li se înnoadă în lacrimi, dar rezistă și își duc mesajul la bun sfârșit.
Au reușit astăzi (joi-n.r.), mai mult ca niciodată, să-și înduioșeze dascălii care nu s-au lăsat mai prejos decât ei în discursuri și emoții la granița cu lacrimile. Unii dinte ei au mărturisit cu voce tare că o invidiază pe dirigintă, și ei ar fi vrut să fie diriginți la această clasă. Dar pe lângă dânsa, ca dirigintă principală, ei au fost diriginți secundari. Un profesor a învățat de la ei că „alfabetul începe cu litera H”, un altul le-a mărturisit „țara e pe mâini bune” și tot așa, să nu te pui cu umaniștii, cursul s-a încheiat la ora 15 cu fotografiile de grup.
„Cu siguranța, la toamnă, nici unu dintre noi nu va rămâne acasă” a remarcat o elevă și, cu siguranță, așa va fi, au fost o clasă binecuvântată, unul dintre daruri fiind șefa de promoție cu media 10 pe tot parcursul celor 4 ani. Carismatica Miss le-a propus o provocare: continuarea frazei „Școala, locul în care…” am legat prietenii, am cunoscut oameni minunați, ne-am format personalitatea. Eu aș spune, la peste 20 de ani de la terminarea liceului, „Școala este locul în care există tinerețe fără bătrânețe, iar profesorii sunt excepții îngăduite de Dumnezeu să-și facă slujba pe acest tărâm”. Nu e ușoară o astfel de slujbă, dar e nobilă, iar dacă unele lucruri se dau uitării, profesorii răzbat în timp și-n amintiri.
Clasa a XII-a H a făcut acest tărâm minunat pentru ei, pentru dascăli și părinți. Suntem siguri că vor zbura către alte tărâmuri, către visurile lor.
Grigoraș Alina,
părinte participant la cursul festiv,
Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani
