Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Șofer găsit cu alcoolemie 1,57 la 6 ore după ce a lovit un pieton, în Câmpineanca, și a fugit de la locul accidentului

Conducători auto depistați sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive

La data de 21 februarie a.c., ora 15.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați de cadre medicale cu privire la faptul că o persoană, în vârstă de 64 de ani, s-a prezentat la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale, declarând că a fost implicată într-un accident rutier, în comuna Cîmpineanca, în cursul aceleiași zile, ora 10.00, însă conducătorul auto care ar fi provocat accidentul a părăsit locul producerii acestuia, continuându-și deplasarea.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier Focșani, conducătorul auto a fost identificat în mai puțin de jumătate de oră de la sesizare, iar pentru că acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă. Bărbatul a fost reținut de polițiști, iar în cursul zilei de miercuri, 22 Februarie, pe numele acestuia a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioada de 60 de zile.

La data de 21 februarie a.c., ora 20.06, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe strada Republicii din orașul Mărășești, un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, iar în urma testării acestuia cu aparatul Drugtest a rezultat o valoare pozitivă la consumul de benzodiazepine. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea depistării în organism a substanțelor psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 22 februarie a.c., ora 04.45, polițiștii Secției de Poliție Rurală Odobești au depistat în trafic, pe DN 2D, în comuna Bolotești, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 22 februarie 2023

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?