Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bilanț: Peste 50 de mii de dosare pe rolul instanțelor din Vrancea, în 2022; fiecare judecător a avut, în medie, 667 de cauze; doar 18,7% dintre hotărâri au fost atacate

În data de 17 februarie 2023, TRIBUNALUL VRANCEA a prezentat și analizat, în cadrul adunării generale a judecătorilor, activitatea desfășurată pe parcursul anului 2022. În intervalul de referință, pe rolul celor 4 instanțe din județul Vrancea, respectiv Tribunalul Vrancea, Judecătoria Focșani, Judecătoria Adjud și Judecătoria Panciu, s-au aflat 50.004 de dosare, dintre care au fost soluționate 30.779. Evident, cele mai multe dosare s-au aflat pe rolul Judecătoriei Focșani, care a avut de soluționat anul trecut aproximativ 35.000 de dosare.

În ceea ce privește Tribunalul Vrancea, în perioada de referință, au fost pe rol 7.094 de dosare (dosare nou intrate + dosare aflate în stoc la finalul anului 2021), din care au fost soluționate 4.967 de cauze. Operativitatea generală a instanței s-a ridicat la 98,5%. Volumul de activitate a înregistrat însă o ușoară scădere (cu 8,85%), comparativ cu anul 2021, când au fost de soluționat 7.782 de dosare. Și numărul dosarelor nou înregistrate a fost mai mic decât cel din anul 2021, diferența ridicându-se la 9,71%. Ca număr, cele mai multe dosare de soluționat au fost pe rolul Secției a II-a de contencios administrativ și fiscal (3.727 dosare), în timp ce pe rolul Secției I Civile s-au aflat 1.827 dosare, iar pe rolul Secției Penale au fost de soluționat 1.540 cauze. Operativitatea cea mai ridicată a fost înregistrată la Secția Penală (106,4%), care a reușit să soluționeze un număr mai mare de dosare decât al celor nou intrate pe rolul secției.

Încărcătura efectivă pe judecător a fost pe parcursul anului 2022 de 667 cauze. Durata medie de soluționare a cauzelor din materiile non-penale a fost de 6,8 luni. În materie penală, durata medie de soluționare a cauzelor a fost de 2,1 luni. Per total instanță, indicele de atacabilitate a hotărârilor pronunțate a fost de 18,7%, la toate cele 3 secții înregistrându-se o usoară creștere a numărului hotărârilor supuse controlului judiciar, prin exercitarea căilor de atac. Numărul hotărârilor pronunțate de instanțe și atacate cu o cale de atac este un indicator cu un grad ridicat de relevanță în ceea ce privește gradul de satisfacere, respectiv de convingere a justițiabililor cu privire la justețea hotărârilor pronunțate de instanțe. Faptul că doar un procent de până la 19% din numărul total al hotărârilor pronunțate de către instanțele vrâncene sunt atacate cu o cale de atac ar trebui să releve gradul real de încredere al justițiabililor în modul cum este realizată justiția. Indicele de desființare/modificare (calculat la numărul total de hotărâri pronunțate) este de doar 5,9%, ceea ce vine să confirme justețea soluțiilor pronunțate de această instanță.

În ceea ce privește resursele umane, la începutul anului 2022, în schema de personal a Tribunalului Vrancea erau cuprinse 88 de posturi aprobate (inclusiv funcțiile de conducere), din care 83 posturi erau ocupate. La finele anului de referință, numărul posturilor vacante se ridica la 6, dar cu perspectiva ameliorării încă de la începutul anului 2023. Cu referire la infrastructura Tribunalului Vrancea și a judecătoriilor din circumscripția sa, în anul precedent a fost continuat obiectivul de investiţii ,,Construirea Palatului de Justiție” – finanțat și realizat de către CNI, și au fost efectuate reparaţii curente după cum urmează:

– reparații curente la instalația de canalizare interioară Judecătoria Panciu;

– reparații curente centrala termică la Secția a II-a Civilă și de Contencios Administrativ și Fiscal;

– reparații curente la instalația termică (înlocuire calorifere) la sediul Tribunalului Vrancea;

– reparații curente privind înlocuirea rețelei de canalizare din subsolul imobilului în care îsi desfășoară activitatea Secția a II-a Civilă și de Contencios Administrativ și Fiscal.

Au fost realizate, totodată, expertize tehnice, studii geotehnice și DALI pentru alte 2 obiective de investiții la sedii ale inanțelor vrâncene. Între obiectivele stabilite pentru anul 2023 se numără și următoarele: îmbunătățirea activității generale a instanței; suplimentarea şi ocuparea schemei de personal la Judecătoria Focşani; continuarea demersurilor pentru informatizarea şi dotarea instanţelor cu echipamente IT (care este o altă direcţie de natură să asigure îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru personalul din cadrul instanţelor, dar şi creşterea transparenţei actului de justiţie); continuarea măsurilor de punere în practică și, nu în ultimul rând, de mediatizare a avantajelor oferite de proiectele de arhivare electronică a dosarelor prin intermediul sistemului informatic ,,InfoDosar”, și a celui de comunicare electronică a documentelor către părți prin intermediul sistemului informatic Transmitere Documente Securizat (TDS), în special pentru jusițiabili; continuarea procedurilor în vederea construirii Palatului de Justiție Vrancea; reparaţii capitale și consolidarea sediului Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea și la Judecătoria Adjud.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

din cadrul Tribunalului VRANCEA

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?