Expunerea totală a Allianz-Ţiriac, adică valoarea maximă a despăgubirilor de achitat în contul poliţelor de asigurare de proprietate din portofoliul propriu, în cazul unui cutremur cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter, este de aproximativ 815 milioane de euro, potrivit celei mai recente reevaluări, realizată la finalul anului trecut.
„Datorită programului său de reasigurare, capacitatea de plată a Allianz-Ţiriac într-un astfel de scenariu, comparabil ca severitate cu seismul recent din Turcia şi Siria, depăşeşte cu 15% pagubele maxime estimate, fiind de aproximativ 950 milioane de euro”, se menţionează într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Programul de reasigurare pentru riscuri catastrofice este încheiat cu reasigurători internaţionali de top, cu rating financiar ridicat, printre care se numără Allianz SE (S&P Rating AA), Hannover RE (S&P Rating AA-), XL RE Europe (S&P Rating AA-), Scor RE (S&P Rating A+), Everest RE (S&P Rating A+). Nivelul expunerii la riscul de cutremur este revizuit de două ori pe an, cu scopul de a valida eficienţa programului de reasigurare. „Cutremurele, aşa cum am observat cu toţii zilele acestea, pot provoca multă suferinţă şi pierderi umane. Din păcate, şi costurile de reconstrucţie după un seism de amploare sunt enorme. De aceea, Allianz-Ţiriac acordă o atenţie deosebită capacităţii de susţinere a clienţilor noştri – persoane fizice şi companii. Capacitatea noastră de plată este dimensionată având ca reper un cutremur cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter, care pentru zona Vrancea are o probabilitate de apariţie de 0,2%, respectiv o dată la 500 de ani. Vorbim despre un model conservator, cu parametri mult peste cerinţele deja restrictive ale Solvency II, care în cazul zonei Vrancea se traduc printr-un seism cu o magnitudine de 7,5 de grade pe scara Richter”, a declarat Aurel Badea, Deputy CEO, responsabil de aria tehnică în cadrul Allianz-Ţiriac.
Pentru estimarea impactului evenimentelor catastrofice Allianz-Ţiriac se bazează pe expertiza grupului Allianz, agregată la nivelul unui centru de competenţă pentru riscuri catastrofice din cadrul Allianz RE, unde s-a dezvoltat un model probabilistic de simulare a daunelor catastrofice adaptat la specificul riscului seismic din România. Allianz-Ţiriac are 400 sute de mii de clienţi, persoane fizice şi companii, asiguraţi împotriva riscurilor catastrofice. „Pentru asigurarea continuităţii activităţii pentru toate scenariile de risc specifice ţării noastre, inclusiv un cutremur de mari dimensiuni, Allianz-Ţiriac a elaborat planuri pentru gestionarea situaţiilor de criză, astfel încât reluarea serviciilor noastre critice pentru clienţi, inclusiv gestionarea daunelor, să poată fi asigurată neîntrerupt. De exemplu, aplicaţiile informatice şi datele utilizate de companie sunt instalate într-un centru de date situat într-o zonă cu risc seismic extrem de redus şi copiate într-un centru de rezervă situat la mare distanţă faţă de cel de bază”, precizează reprezentanţii companiei.
Allianz-Ţiriac a primit până în prezent 96 de notificări de daună, în baza asigurărilor obligatorii şi facultative de locuinţă, precum şi în baza poliţelor de bunuri pentru companii, ca urmare a cutremurelor care au avut loc în România în 13 şi 14 februarie. Allianz-Ţiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare şi asigurări.