Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO! Proiectul de hotărâre privind salariile din CJ Vrancea, aprobat cu majoritate simplă

Proiectul de hotărâre privind salariile din Consiliul Județean Vrancea și unitățile subordonate a avut o altă finalitate astăzi, când a fost supus pentru a doua oară atenției consilierilor județeni, în ședință extraordinară. Nu au fost mari modificări privind opiniile exprimate în cadrul ședinței – ca și data trecută consilierii PSD au votat împotrivă, iar cei ai USR s-au abținut, însă la numărarea voturilor, președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a anunțat că „proiectul a trecut cu majoritate simplă”. Aceasta în condițiile în care la ședință au participat 29 din cei 31 de consilieri județeni, doi lipsind motivat. Până la vot însă, intervenții pe această temă au avut liderul grupului PSD, Vasile Marin, și doi membri ai USR.
Proiectul viza „Stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale «Administrație», utilizate în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Vrancea, cabinetele demnitarilor și în cadrul instituțiilor subordonate acestuia, în anul 2023”, iar la prima intervenție, pe subiect, Vasile Marin a punctat că la ședința anterioară social democrații nu au pus la îndoială legalitatea proiectului, arătând că „noi am votat doar sub aspectul oportunității”. Totodată, acesta a explicat că, după ședința de săptămâna trecută, grupul social democrat din CJ Vrancea a depus la secretarul general al județului un nou proiect de hotărâre, anunțând că așteaptă „cu interes” concluziile comisiilor de specialitate din aparatul CJ Vrancea. Încă de la acest moment Vasile Marin a arătat că grupul consilierilor PSD va vota împotrivă. O intervenție mai lungă a avut Vasile Alexe – USR, care a început prin a repeta jurământul depus pe Biblie atunci când și-a preluat mandatul, apoi a încercat să explice gestul său citind de pe foaie o înșiruire de propoziții și fraze legate de valoarea salariului minim brut stabilit de Guvern, ca „un drept legal pe care venim noi să-l luăm”.
Acesta a mai citit de pe foaie și că angajații nu sunt „chiaburi” care își iau proprietăți în străinătate și așa mai departe, arătând că este nemulțumit că nu cresc salariile așa cum a stabilit Guvernul, amintind și momentul în care s-a propus scăderea indemnizației membrilor ATOP. Concluzia acestuia a fost că proiectul de hotărâre „nu este oportun”, solicitând o consultare cu sindicatele, consultare la care a făcut referire și colegul său de partid Mihăiță Lepădatu, într-o intervenție mai scurtă. Discursul citit cuvânt cu cuvânt de pe foaie de Vasile Alexe a fost catalogat de președintele Cătălin Toma ca unul, „extrem de politic… într-adevăr, cu legea mai puțin”. După toate intervențiile, s-a trecut la vot, și, după cum am arătat, consilierii PSD au votat împotrivă, iar USR – abținere, așa cum și anunțaseră.
Cât despre celelalte trei proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, acestea au trecut fără prea mari probleme, respectiv „Emiterea și atribuirea licențelor de traseu provizorii, stabilirea tarifelor de călătorie provizorii și atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate operatorilor de transport declarați câștigători în urma procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de intenție din data de 17.01.2023, pentru traseele din Programul județean de transport public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2022-2028”, „Aprobarea Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții «Campus profesional integrat, liceal și universitar», județul Vrancea” și „Actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții «Reabilitare energetică și lucrări conexe centru DGASPC – VN – sat Petrești, comuna Vînători»”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?