Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Alba: Copiii femeii care a murit după ce a născut acasă, în Apuseni, preluaţi de DGASPC

Cei şase copii ai femeii din Apuseni care a murit, duminică, la trei zile după ce a născut acasă cel de-al şaptelea copil, au fost preluaţi şi plasaţi în regim de urgenţă la un asistent maternal profesionist în cazul a patru dintre aceştia, iar alţi doi în familia lărgită, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Alba, Elena Firu. Aceasta a menţionat că Primăria comunei Scărişoara a solicitat, duminică, sprijinul DGASPC Alba în vederea instituirii unei măsuri de protecţie specială pentru cei şapte copii, cu vârsta cuprinsă între 3 zile şi 12 ani, ca urmare a decesului mamei acestora.

Echipa de intervenţie a DGASPC Alba, formată din asistent social şi psiholog, cu ajutorul reprezentanţilor IPJ Alba – Poliţia oraşului Câmpeni, ISU Alba – Staţia de Pompieri Câmpeni şi Primăriei Scărişoara, a preluat de la domiciliu şase copii, cel mai mic copil fiind deja internat în spitalul din Câmpeni. Pentru cei şase copii s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă prin dispoziţia directorului general al DGASPC Alba, Valentin Frăcea‟, a spus Elena Firu. Potrivit acesteia, pentru patru copii s-a dispus măsura plasamentului la asistent maternal profesionist, iar pentru doi copii, cei mai mari, plasamentul în familia lărgită, respectiv la o mătuşă paternă şi la naşii părinţilor.

După clarificarea situaţiei juridice, adică după eliberarea unui certificat de naştere pentru bebeluş şi externarea sa din spital, nou-născutul va fi ocrotit la un asistent maternal profesionist. O femeie de 33 de ani dintr-un cătun din Apuseni şi care născuse acasă în urmă cu trei zile a fost preluată, duminică, în stare gravă cu o autoşenilată de către pompierii militari, din cauza drumului greu accesibil în urma ninsorilor. Aflată în stare de inconştienţă, femeia a murit la scurt timp după ce a intrat în stop cardio-respirator. Poliţia a declanşat o anchetă şi se efectuează cercetări „in rem‟ sub aspectul uciderii din culpă, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii IPJ Alba. Cauza morţii femeii urmează să fie stabilită după necropsie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?