Primarul Cristi Misăilă a convocat o ședință extraordinară pentru a rediscuta trei proiecte de hotărâre referitoare la salarizare, investiții în cartierul Bahne și a doua ediție a proiectului „Eu, tu, noi, liberi!” în judeţul Vrancea. Ședința extraordinară a fost convocată pentru miercuri 8 februarie, de la ora 11. Conform proiectului de hotărâre, primarul Cristi Misăilă propune ca salariile din Primăria Focșani și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local să fie stabilite în funcție de salariul minim pe economie de anul trecut. Practic, o plafonarea a salariilor care ar aduce economii de peste opt milioane lei la bugetul local, bani care pot fi folosiți pentru investiții. Edilul a justificat urgența acestei hotărâri prin faptul că la începutul lunii februarie trebuie achitate salariile pentru luna anterioară și trebuie stabilit cuantumul acestora.
De asemenea, pe ordinea de zi se mai află două proiecte de hotărâre care au mai trecut de două ori prin ședințele Consiliului Local, fără să fie votate de consilierii PNL-USR, care formează majoritatea. Este vorba despre proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Refacere infrastructură străzi, alei acces auto și parcări zona Bahne, str. Cezar Bolliac (tronson cuprins între str. Cuza Vodă și str. Lupeni), str. Doctor Telemac, st. Rarău, str. Dornei, str. Pictor Grigorescu (tronson cuprins între str. Alexandru Vlahuță și str. Panduri), Aleea Căminului, str. Alexandru Vlahuță, str. Lupeni (tronson cuprins între str. Cezar Bolliac și Aleea Căminului)” și cel referitor la aprobarea participării Municipiului Focșani în calitate de organizator la realizarea proiectului de prevenire și reducere a consumului de substanțe psihoactive „Eu, tu, noi, liberi!” în judeţul Vrancea.
Proiectele de hotărâre menționate nu au primit votul majorității PNL-USR din Consiliul Local, dar consilierii nu au oferit nicio justificare pentru opoziția lor. Au încercat să găsească scuze penibile, după votul negativ, precum că nu mai e nevoie de încă un șantier în Focșani, că nu sunt bani la bugetul local sau că unele străzi ar fi fost deja reparate în anii trecuți. Însă în timpul ședințelor Consiliului Local nu au ridicat nicio o obiecție, nu au cerut nicio explicație din partea serviciilor de specialitate din Primăria Focșani pentru lucrările care ar trebuie realizate în cartierul Bahne.
În ceea ce privește a doua ediție a proiectului „Eu, tu, noi, liberi!” în judeţul Vrancea, consilierii PNL-USR nu au oferit nicio explicație pentru votul negativ. Este aceeași atitudine ca anul trecut, când au aprobat proiectul dar au redus sumele alocate de Primărie Focșani. Doar că în acest an nu se alocă niciun leu de la bugetul local. Doar Teatrul Municipal și Ateneul Popular vor cheltui bani pentru organizarea evenimentelor din cadrul proiectului, acestea fiind și instituțiile care au banii necesari pentru organizarea unor asemenea spectacole.