Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Femeia care a înșelat afaceriști vrânceni, trimisă în judecată


O femeie din Vaslui, cu domiciliul în aceeași localitate, a fost trimisă în judecată de către procurorii vrânceni pentru înșelăciune. În vârstă de 39 de ani, aceasta nu ar fi la prima abatere de acest gen. Femeia a mai fost condamnată de 13 ori tot pentru fapte de înșelăciune, comise cu precădere în zona Moldovei.
Conform declarațiilor procurorilor, se pare că Gabriela B. a înșelat mai multe societăți comerciale din Focșani. Dându-se drept inspector ITM, ea a reuși să ia bani de la reprezentanții respectivelor firme. Femeia le spunea patronilor că are un copil grav bolnav care necesită tratamente costisitoare, iar cei miloși și-au deschis portofelele imediat, oferindu-i importante sume de bani. Timp de patru luni, din octombrie 2015 și până în ianuarie 2016, femeia a primit de la trei societăți comerciale 1.000 de lei, 2.000 de lei, respectiv 300 de lei.
Tot procurorii mai spun că în momentul în care era pe cale să primească o altă sumă de bani, de la o firmă, femeia a fost prinsă în fapt. „Femeia de 39 de ani din Vaslui a fost trimisă în judecată pentru două fapte de înșelăciune, o alta de înșelăciune în formă continuă și pentru o tentativă de înșelăciune. La ultima nu a mai reușit să ia banii deoarece a fost prinsă”, se arată în rechizitoriu.
Toate societățile comerciale înșelate de Gabriela B. au depus plângere, în urma cărora s-au declanșat cercetările. Deocamdată se află în arest preventiv, dar cum femeia a mai fost condamnată de 13 ori tot pentru înșelăciune și pentru că nu a făcut nici o zi de pușcărie, pentru că nu a fost de găsit, actuala sentință nu va fi una ușoară. Ea va urma să-și petreacă o bună perioadă după gratii și asta deoarece va ispăși și condamnările anterioare.
În urmă cu câteva zile, judecătorii au menținut măsura arestului preventiv în cazul Gabrielei B.. „(…) constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei Berbece Gabriela”, este decizia instanței. Femeia a contestat deja decizia, contestația urmând a fi soluționată de magistrații Tribunalului Vrancea săptămâna viitoare. Potrivit portalului instanțelor de judecată, părți vătămate în acest dosar sunt Iuliana Bacinschi, Lilieana Zanfir, Doru Bîrlă și Auto Sima Bayer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?