Sub genericul „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este”, la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, s-a desfășurat vineri, 13 ianuarie, o complexă activitate literar-muzicală, închinată aniversării a 173 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
În fața unui public generos, alcătuit din elevi și profesori, au fost evidențiate trăsăturile geniului, model exemplar consacrat în perioada romantismului și reprezentat în chip desăvârșit de viața și opera Poetului: existența marcată de suferință, iubirea nefericită pentru cea care l-a urmat în neființă în scurt timp, lipsa succesului social, complexitatea creației, universalitatea, patriotismul. Au fost ilustrate, prin lectură, recitări și interpretări eseistice, diversele componente ale creației literare, dar au fost subliniate și atitudinile tranșante cu privire la educație și cultură, exprimate în bogata activitate publicistică. A fost subliniat patriotismul poetului, exprimat nu numai în opera literară, ci și în articolele publicate în ziarul „Timpul.” Componenta muzicală a fost reprezentată de interpretările individuale și corale ale versurilor eminesciene; n-au lipsit acordurile melodiilor populare. Suportul vizual a fost asigurat de picturile elevilor, inspirate din creația lirică a lui Mihai Eminescu.
Activitatea a fost inițiată de directorul instituției, dna Simion Natașa, și a fost coordonată de profesorii din catedra de limba și literatura română (Adetu Doina, Bratu Liliana, Bârsan Andra, Canae Iuliana, Corbeanu Carmina, Ion Carmen, Panțică George, Vasilof Marina), cu sprijinul nemijlocit al colegilor din catedra de muzică și arte plastice (Dumitru Săndulachi, Ostafi Olga, Bujor Cristina).
Comunicat de presă