Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

A cumpărat un Alcatel la un magazin din Focșani, dar a avut de plătit rate pentru un iPhone

Un bărbat originar din Râmnicu Sărat, care a lucrat ca agent de vânzări la un magazin de telefonie din Focșani, a fost condamnat la noi în județ după ce a fost găsit vinovat de delapidare. Conform acuzațiilor, bărbatul întocmise un contract în fals pentru un client pentru a cumpăra în rate un iPhone, telefon pe care ulterior l-a vândut, sigilat, contra sumei de 3.000 de lei. Fapta a fost comisă în noiembrie 2019, dar a fost sesizată abia în februarie 2020, atunci când bărbatul pe numele căruia fusese încheiat contractul s-a trezit că are de plătit un iPhone, în condițiile în care de fapt își cumpărase în rate un telefon Alcatel, mult mai ieftin.

Deja la acel moment inculpatul nu mai lucra în magazin şi era bănuit de întocmirea a mai multor contracte false. Chiar dacă nu mai era angajat, inculpatul a fost găsit de organele de anchetă, în fața cărora a recunoscut că, în timpul în care a lucrat ca agent de vânzări, a întocmit pe numele unui bărbat un contract de telefonie mobilă cu achiziţionarea unui telefon mobil de valoare mică, iar după plecarea acestuia a întocmit, în fals, un nou contract de telefonie mobilă pe același nume, 1-a semnat și a luat din gestiunea magazinului un iPhone.

Tot în timpul anchetei, inculpatul a precizat că a întocmit acel contract de telefonie mobilă fals, deoarece nu primea salariul complet de la angajator şi avea nevoie de bani, scuza acestuia nefiind însă suficientă pentru a scăpa de condamnare. „(…) condamnă pe inculpatul (…) la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare; la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, (…) dispune aplicarea pedepsei mai grele de 1 an închisoare care va fi sporită cu o treime din cea de-a doua, urmând să execute o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare. (…) suspendă sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 2 ani, (…) pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – S.C. Compania de Apă Buzău S.A., prin Centrul Operaţional nr.7 Rm. Sărat sau Primăria Mun. Rm. Sărat (entitatea şi tipul de activitate va fi decis de către consilierul de probaţiune). (…) admite acţiunea civilă intentată de partea civilă SC (…) SA şi obligă inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă, în valoare de 6.988,33 reprezentând daune materiale. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 500 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în sentință.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Jess Bailey Designs-pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?