Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Scene ca într-un film polițist, „turnate” într-un magazin chinezesc din Adjud

Un bărbat de 20 de ani din județul Bacău a fost condamnat în Vrancea pentru furt, „prada” inculpatului fiind o pereche de adidași dintr-un magazin chinezesc, care valorau 76 de lei. Prețul pe care trebuie să îl plătească însă acum bărbatul este închisoare cu suspendare, dar și 500 de lei despăgubiri morale către proprietarul magazinului, pe care îl lovise imediat după faptă. Pedeapsa stabilită de instanță a fost de 1 an și 4 luni închisoare pentru tâlhărie, pedeapsă suspendată pe o durată de 2 ani, termen în care bărbatul trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, dar și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Sascut, judeţul Bacău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În același timp, instanța a dispus interzicerea unor drepturi, printre care și „dreptul de a comunica cu victima (…), domiciliată în mun. Adjud, jud. Vrancea, ori de a se apropia de aceasta şi dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 de metri de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale”.

Chiar dacă partea vătămată nu îl cunoștea, iar inculpatul a încercat să își piardă urma, acesta a fost identificat la scurt timp și reținut pentru 24 de ore, perioadă care i-a fost dedusă din pedeapsă. Fapta însă, din ce se reține în rechizitoriu, a fost destul de ciudată. „Motivul comiterii faptei nu este unul uşor de înţeles, având în vedere că valoarea bunurilor sustrase era redusă (76 lei), iar inculpatul s-a întors pentru a plăti, însă s-a răzgândit în urma discuţiei purtată cu persoana vătămată. Astfel, instanța nu identifică o motivaţie, un mobil clar definit în comiterea infracţiunii, ceea ce creşte gradul de pericol social al inculpatului, având în vedere modul imprevizibil în care acesta poate reacţiona în situaţii conflictuale. Persoana vătămată (…) s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 euro, reprezentând daune materiale şi daune morale. Analizând probatoriul administrat prin raportare la soluția pe latura penală a cauzei și la criteriile și elementele care au stat la baza acesteia, instanța a constatat că partea civilă a suferit în urma acţiunii infracţionale a inculpatului”, se arăta și în motivarea instanței, așa cum apare pe rejust.ro.

În rechizitoriu se reținuse că proprietarul magazinului auzise alarma care atenţiona scoaterea din magazin a produselor fără ca acestea să fie plătite și l-a văzut pe inculpat părăsind magazinul cu o cutie asupra sa, astfel ca a ieşit, l-a prins și s-a întors cu acesta în magazin. Aici, băcăuanul i-a spus că de fapt uitase să plătească perechea de adidaşi, însă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere reieșea altceva, astfel că partea vătămată a apăsat butonul de panică pentru ca la faţa locului să se prezinte agenţii de pază şi organele de poliţie, moment în care inculpatul a lovit bunurile de pe tejghea şi a ieșit din nou din magazin. Proprietarul l-a urmărit din nou, moment în care bărbatul l-a lovit cu pumnul în nas şi l-a împins, pentru a reuși să fugă.

Foto cu rol ilustrativ, sursa Nicole Craine – The New York Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?