Focșănenii i-au comemorat, joi, pe Eroii Martiri decedați în Decembrie 1989, în cadrul unei ceremonii organizate la Monumentul Eroilor Revoluției. La ceremonialul militar religios au participat revoluționari, urmași ai eroilor vrânceni, militari, polițiști, reprezentanți ai administrației publice locale și județene, parlamentari. Evenimentul a debutat cu o slujbă de comemorare, urmată de cuvântările reprezentanților asociațiilor de revoluționari și ai administrațiilor locale și județene. În încheiere a avut loc depunerea de coroane de flori. În discursurile lor, reprezentanții asociațiilor de revoluționari au menționat importanța momentului din Decembrie 1989 care a fost o revoltă a poporului român și nu trebuie considerată o lovitură de stat, cum susțin unii.
Prefectul județului, Nicușor Halici a menționat că nu trebuie uitați eroii Revoluției și nici principiile care i-au ghidat pe revoluționari în urmă cu 33 de ani. „Sub nicio formă nu trebuie abandonate, nici măcar o clipă, principiile care au ghidat și care i-au împins spre asemenea acțiuni, indiferent cum o numesc unii sau alții, după interesele proprii. În România a fost o revoluție de schimbare a unui regim totalitar și fără o astfel de revoluție, mai ales în timpurile de astăzi, cu un război la granițe, nu știu ce am fi făcut noi dacă nu am fi avut o democrație, nu am fi fost într-un parteneriat strategic și nu am fi avut o umbrelă de protecție, să avem minima certitudine că putem să conviețuim în liniște, în interiorul României. Sub nicio formă, eroii Revoluției nu trebuie uitați nici pentru că au contribuit la ceea ce înseamnă astăzi România, ei au pus mai presus de viața lor interesul poporului”, a spus prefectul Nicușor Halici.
Președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, a subliniat că în jertfa eroilor din Decembrie 1989 exista încrederea în viitor, speranța în libertate și într-o viață mai bună. El a făcut apel la unitate, la colaborarea între structurile politice, guvernamentale, pentru dezvoltarea județului Vrancea. „Dragi revoluționari, mă înclin în fața dumneavoastră. Astăzi suntem după doi ani de pandemie, cu un război la graniță. Dar suntem într-un stat aflat într-o alianță puternică, NATO și într-o Uniune Europeană. Această forță pe care ne-o dau Uniunea Europeană, alianțele, arată că avem viitor. Dar viitorul nostru vine și din efortul înaintașilor. Cei care în 1989, în urmă cu 33 de ani, au crezut în libertate, merită tot respectul nostru. Dar trebuie să ne gândim și la recunoștință. Am revăzut imagini din 1989 iar într-o poză scria „De Crăciunul acesta îmi vreau rația de libertate”. Cât de bine, de frumos, câtă profunzime în aceste cuvinte. Să nu uităm ce s-a întâmplat, să nu dăm pagina de istorie așa, mai repede, fără a recunoaște meritele celor care au făcut ca astăzi să fim aici și să vorbim într-o democrație, într-un stat de drept, dar nu atât de uniți pe cât ar trebui. De aceea, fac un apel către toate organismele, către toate structurile politice, guvernamentale să fim alături, să ne gândim la ceea ce înseamnă Vrancea, la eroii noștri, la faptul că, atunci când au luptat și s-au jertfit, cu siguranță că au crezut în cei care vor fi după ei, adică în noi. Noi, cei de astăzi, trebuie să fim respectuoși și să facem un efort pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea acestui județ în care trăim”, a spus președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma.
Primarul Cristi Misăilă: Ei au murit, iar noi suntem LIBERI
Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, le-a mulțumit revoluționarilor pentru curajul pe care l-au arătat în 22 decembrie 1989. Edilul a arătat că este o zi specială în care românii comemorează 33 de ani de la acel decembrie sângeros, în care au trăit în egală măsură cu înverșunare, îndoială, speranţă, bucurie și tristețe! „Jertfa celor care au plătit cu viața lor LIBERTATEA noastră a fost piatra de temelie a uneia dintre cele mai dramatice schimbări de regim din istoria contemporană. Fără revoluționarii acelor zile, cei care au însuflețit prin curajul lor întregul popor român, poate că și astăzi am fi fost tributari unei dictaturi, așa cum vedem, din păcate, că se întâmplă încă în alte părți ale lumii. Din fericire însă, atunci când se așteptau cu toții mai puțin, românii au arătat încă o dată că suntem capabili “să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman”. După jumătate de secol, timp în care a fost interzis, poemul lui Andrei Mureșanu a răsunat din nou pe străzile României, printre gloanțele care șuierau neîncetat zi și noapte. Putem spune că atunci România s-a trezit, s-a deșteptat “din somnul cel de moarte”, pentru a ne da nouă, tuturor, o dimensiune europeană și democratică, așa cum ar fi trebuit de multă vreme să se întâmple cu acest popor. Anii ce au urmat au confirmat de cele mai multe ori că România și românii merită să fie în marea familie europeană, cu drepturi depline. Din păcate însă, chiar și acum mai vedem că există o anumită reținere în ceea ce ne privește, total nejustificată, atâta vreme cât țara noastră a îndeplinit TOATE condițiile impuse de organismele europene. Și mai trist, cel puțin pentru mine, este faptul că după 33 de ani, cei care atunci au avut curajul să iasă în stradă împotriva regimului comunist sunt prea puțin prezenți în viața noastră publică. Consider că am fi avut și avem în continuare nevoie de curajul lor și poate că, avându-i mai mult lângă noi, am fi știut să fim mai convingători în lumea politică europeană!
Personal am avut întotdeauna ușa deschisă și așa va fi și în continuare pentru revoluționarii din Focșani și din Vrancea. Să nu-i uităm nicicând! Așa cum nu trebuie să îi uităm nici pe cei care s-au alăturat în decembrie ’89 martirilor poporului român. Voit sau nu, în acești 33 de ani, peste memoria Eroilor Revoluției s-a așternut încet încet uitarea și doar la momente precum cel de azi mai sunt pomeniți! După care … se întorc în eternitatea istoriei. Prin astfel de gesturi trebuie să spunem, ori de câte ori este nevoie, că România de astăzi nu ar fi fost niciodată ceea ce este fără ei și fără SACRIFICIUL lor! Adevărați EROI de poveste, martirii din Decembrie ’89 și-au asumat alegerea tragică în numele întregului popor român și au ieșit în stradă strigând „Vom muri, dar vom fi liberi!”. Ei au murit … iar noi suntem LIBERI. Dumnezeu să-i odihnească în Pace pe EROII care s-au jertfit pentru libertate, democraţie şi pentru tot ceea ce ne-am dorit vreodată!”, a spus primarul Cristi Misăilă.
Deputatul PSD de Vrancea, Laurențiu Marin, a arătat că românii nu trebuie să uite jertfa celor care în urmă cu 33 de ani au ieșit în stradă pentru a cere dreptul la un viitor mai bun, pentru speranță și libertate. „Revoluția pe care am trăit-o atunci a fost una dintre cele mai dramatice schimbări de regim din istoria contemporană și nu trebuie să uităm niciodată pe cei care s-au jertfit în acele zile, pe martirii lui Decembrie 89. Dumnezeu să-i odihnească în Pace pe eroii Revoluției”, a arătat parlamentarul social democrat.