Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani:
Am primit astăzi (marți – n.r.) vizita celor mai buni mesageri ai Sărbătorilor de Iarnă, artiștii de la Ansamblul Folcloric “Țara Vrancei” și Corul “Pastorala”, cei care ne încântă în fiecare an cu tradiționalele cântece și colinde românești. Colindele tradiționale românești ne-au adus mai aproape atmosfera sărbătorilor când întâmpinăm cu bucurie datinile și obiceiurile prilejuite de Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Felicitări celor două instituții de cultură din Focșani, Ansamblul Folcloric “Țara Vrancei” și Corul “Pastorala” pentru că duc mai departe tradițiile românești și păstrează viu patrimonial cultural local. Tot astăzi, am primit colindători de la Școala Gimnazială „Adrian Păunescu” , de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani dar și un grup de colindători din Rădulești. Însoțiți de profesori, micii colindători ne-au încântat cu cele mai frumoase colinde tradiționale românești.